Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Impact editorial inedit: Debut literar la numai 13 ani

Postat la: 09.02.2017 - 09:45 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Vineri, 10 februarie, la ora 17.30, la Librăria Mihai Eminescu, din București, va avea loc lansarea romanului "Impactul", semnat, atentie, de eleva de numai 13 ani Alexandra Băeții. La acest eveniment vor participa, Geta Vodislav - director Librăria Mihai Eminescu, Oana Marin - profesor de Limba și Literatura Română, Petre Crăciun - directorul Editurii Zorio unde este aparut romanul, Radu Laurențiu - directorul Școalii Gimnaziale I.G. Duca și Florin Băeții, tatăl Alexandrei.

"M-am gândit întotdeauna cum oamenii ajung să-și îndeplinească visurile, ce anume le declanșează puterea de a trece la acțiune, ce anume îi motivează să ajungă acolo. Căutam variante grele, însă răspunsul era simplu și se afla chiar în fața mea: acțiunea, simplul fapt că te desprindeai de confortul zilnic. Asta m-a făcut să trec de la fredonatul muzicii prin casă la orele de canto, de la ideea de a scrie o carte la apariția romanului "Impactul", de la ideile păstrate în adâncul meu la adevărata acțiune. O adevărată desprindere de la realitate pe propriul meu laptop, așa a luat naștere "Impactul", în serile târzii după zile lungi de școală, deasupra tastaturii. Voiam să fac ceva diferit, stresul oricărui elev de vârsta mea nu mai era de ajuns, așa că am ales să mă desprind de mulțime prin scris. Am început să fac asta, iar după primele două pagini a venit și prima constatare: cât de greu era de fapt, iar după câteva luni de scris zilnic acele două-trei pagini, cartea a luat forma unui produs final. Cât de simplu, nu? Îmi desprindeam imaginația de normal prin bilete secrete, camere fără scăpare și adevărate capcane, toate acestea suportate de o singură persoană: Casey, personajul principal, pe care continui să o surprind cu propria sa viață", a precizat. Alexandra Băeții pentru ZIUAnews.

Desprea acest roman inedit, Petre Crăciun, a directorul editurii Zorio a declarat: "Alexandra Băeții, o elevă de 13 ani, debutează tare, cu un roman care denotă maturitate, imaginație nestăvilită, talent narativ. Alexandra trece de barierele vârstei și ne oferă o perspectivă aproape neverosmilă a unei luni care se năpustește cu ferocitate asupra unei adolescente abia venite în România împreună cu părinții săi. Construcția epică nu se rezumă doar la dificultățile de adaptare ale unei fete care aterizează din Olanda direct în "clasa a XI-a B". Personajul cărții află că părinții săi nu sunt cei naturali, ci directorii unei mari companii de arme. Ei, ce spuneți de asta? Adolescenta este silită de proprii părinți să facă față unui test inuman, cu privațiuni imense, pentru a fi selectată în această afacere secretă, cu afaceri tenebroase. Cassandra reușește să evadeze din cușca umană în care este închisă, pentru a fi pregătită să preia conducerea companiei, fără ca ea să își dorească acest lucru. Va semna contractul prin care trebuia să ajungă directorul companiei? Finalul rămâne deschis, așa încât trebuie să stăm cu ochii pe Alexandra pentru a afla continuarea. "Impactul" este o carte captivantă, un debut pe cinste al unei fete care nu se va opri aici."

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA

citysmart.ro
detectivi


DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE