Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Ingineria Negoită! Cum sa faci profit de 100.000 de euro fără să miști din loc marfa cumpărată și revândută!

Postat la: 18.11.2018 - 09:38 | Scris de: ZIUA NEWS

0

În ședința extraordinară din 14 august 2018, Robert Negoiță a supus aprobării Consiliului Local un punct suplimentar (punct suplimentar la ședință extraordinară echivalează cu extra-extraordinar!): Și anume, participarea unuia dintre SRL-urile înființate pe lângă primărie, S.C. Administrare Active, la o licitație privind achiziționarea unor instalații pentru parcurile de distracții.

"Comediile", cum le-ar spune personajele lui Caragiale, aparțineau unei societăți falimentare, World Park S.A. și au fost scoase la vânzare la un preț de 1.900.000 de euro plus TVA de către o societate de insolvență. Făcută la repezeală, expunerea de motive care însoțea proiectul de hotărâre aducea ca argument al necesității acestei investiții faptul că "fiecare locuitor al sectorului are nevoie să meargă cu familia să se relaxeze într-un asfel de parc", o generalizare inadmisibilă, care a înlocuit tot ceea ce înseamnă date, analize, cercetări de piață , consultări, studii de oportunitate, care să fundamenteze o decizie a unei administrații locale responsabile.

Așadar, s-au cumpărat instalațiile, fără a fi mișcate din loc, adică din sectorul 6, unde fusese amenajat Tera Park, cu intenția declarată a primarului ca toate acestea să fi montate în noul Parc Pantelimon, pe care intenționează să îl modernizeze, înființând pentru aceasta chiar și o nouă direcție în cadrul Primăriei. Tot în Parcul Pantelimon, a anunțat că vrea să construiască un parc acvatic, pe modelul celui din Balotești, adică un "Therme" de Pantelimon. După trei luni, în ședința (tot extraordinară) din 15 noiembrie 2018, Negoiță supune Consiliului Local un proiect de hotărâre, care a fost adoptată de majoritatea PSD-ALDE, prin care un alt SRL de pe lângă primărie, S.C. Algoritm Rezidențial, cumpără "comediile" de la S.C. Administrare Active (SRL-ul Primăriei care le achiziționase inițial) cu suma de 9.172.000, adică 2 milioane de euro, plus TVA!

Și iată cum, doar prin ridicarea a 16 mâini aldo-pesediste, S.C. Administrare Active face un profit de 100.000 de euro (diferența dintre 1,9 milioane, cu cât le-a cumpărat, și 2 milioane, cu cât le-a vândut) fără să miște măcar din loc instalațiile aflate în acest moment tot în sectorul 6, pe Bulevardul Timișoara! De ce și-a schimbat Negoiță planul de a le instala în Parcul Pantelimon și vrea acum să facă parc de distracții în fostele Hale Laminor de la Republica? De ce vrea ca și parcul acvatic să îl facă acum tot la Halele Laminor și nu în Parcul Pantelimon, cum anunțase inițial? De ce trebuie ca o societate al cărui nume îi arată rațiunea de a fi fost înființată, Algoritm CONSTRUCȚII, să cumpere aceste instalații de la o altă firmă a Primăriei care, cum îi spune numele, are în obiect administrarea activelor sectorului?

Adică nu putea Algoritm Construcții să-și vadă de construcțiile sale, iar Administrare Active să... administreze și lanțurile carusel, trenulețele, mașinuțele și celelalte, 31 la număr, instalații de distracție cumpărate? Care este rațiunea acestei tranzacții între SRL-urile Primăriei, căci alta decât a aduce un profit de 100.000 de euro, (bani plătiți din bugetul local, să fim înțeleși!) unei sociețăți care n-a mutat un ac nu vedem?! Iată întrebări la care Robert Negoiță trebuie să le răspundă oamenilor, dacă nu chiar și anchetatorilor!

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE