Noua Ordine Mondială și conspirația MERKEL - PUTIN (VII)

• Tweet

Cum este și normal, fiecare lider mondial încearcă să dețină un rol cât mai important în ierarhia mondială, în interesul primordial al popoarelor pe care le reprezintă. Legăturile culturale, dar mai ales economice, dintre Germania și Rusia se întrepătrund atât de pregnant și la vedere, încât nu mai constituie un secret pentru nimeni.

Angela Merkel și Vladimir Putin au același mod de gândire, formându-se în spiritul comunist al anilor dinaintea prăbușirii URSS și oricât ar încerca, nu se pot dezice de acest trecut. Vorba scandărilor anti-Iliescu, pe când acesta conducea România: „Cine-a stat cinci ani la ruși, nu poate gândi ca Bush!" Aluzie la faptul că Iliescu a studiat la Moscova. Dacă mai adăugăm și faptul că, în nenumăratele întâlniri și convorbiri telefonice, Angela și Vladimir se pot înțelege fără translator, ambii cunoscând limba celuilalt, e de la sine înțeles de ce Germania este mai aproape, fizic și sufletește, de Rusia, ori invers, în comparație cu SUA. Care țară condusă de Barack Obama îi spionează și pe unii, și pe alții, fără niciun pardon. Ce-i drept, de curând a intervenit deranjul cu Ucraina între cei doi lideri europeni, dar problema va fi rezolvată în cele din urmă. Dacă nu cumva „problema" a apărut tocmai ca Europa să se gândească mai întâi la propriile priorități, înainte de a se avânta în rezolvarea celorlalte la nivel global. Moment în care se cuvin a fi deshise succint paginile istoriei.

Primul Război Mondial

La aproape 102 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial sau Războiul Națiunilor, să trecem în revistă condițiile de-atunci, dar mai ales relațiile dintre Germania și Rusia, care fac subiectul principal al acestui serial. La 28 iulie 1914, Imperiul Austro-Ungar a atacat Serbia, în urma atentatului de la Sarajevo. În replică, Rusia, susținând Serbia, decretează mobilizarea generală, iar Germania (aliata Austro-Ungariei) declară război colosului de la Răsărit, la 1 august 1914, iar două zile mai târziu Franței. La data de 4 august 1914, Germania invadează Belgia, iar Anglia declară război Germaniei. Peste alte două zile, Austro-Ungaria intră în conflict cu Rusia. Potrivit istoricilor și analiștilor politici, principalele cauze ale primei conflagrații mondiale au constat în flageluri precum naționalismul, disputele anterioare nerezolvate dintre anumite state (lipsa surselor de materie primă și de piețe de desfacere pentru industria central-europeană), sistemul de alianțe, guvernarea fragmentară, neînțelegerile din comunitatea diplomatică și cursa înarmărilor. De remarcat că, în acea perioadă, strategiile militare germane și ruse erau extrem de rigide, bazându-se pe conceptul de-a ataca primii și de-a executa plaurile de război într-un ritm cât mai rapid.

Fără îndoială, au existat mai multe eforturi diplomatice menite să medieze conflictul dintre Austro-Ungaria și Serbia, dar acestea s-au dovedit irelevante, deoarece agresivitatea Germaniei și Rusiei nu făcea altceva decât să amplifice treptat gravitatea conflictului. Din nefericire pentru nemți, Planul Schlieffen nu a funcționat așa cum fusese preconizat pe tabla de șah a Marelui Stat Major german. Acesta consta în atacarea rapidă și distructivă a Franței, astfel încât forțele armate combatante să poată fi transferate pe Frontul de Est contra Rusiei, care se mobiliza mai lent. Totuși, din cauza întâzierilor provocate de rezistența forțelor belgiene, franceze și britanice, dar mai ales a mobilizării neașteptat de rapide a Rusiei, planurile germane au fost dejucate. Rusia a atacat Prusia Orientală, atrăgând efectivele germane destinate Frontului de Vest. Cu toate acestea, a înregistrat o serie de înfrângeri cunoscute sub denumirea de Bătălia de la Tannenberg (17 august - 2 septembrie 1914).

Revoluția Rusă din 1917 a intensificat sentimentele socialiste ale oamenilor, care au început să se gândească mai mult la propriul stomac decât la ambiția de-a exploata alte popoare. În luna martie, demonstrațiile de la Sankt Petesburg au culminat cu abdicarea țarului Nicolae al II-lea al Rusiei și constituirea unui guvern centrist provizoriu condus de Alexandr Kerenski, care împărțea puterea cu Sovietul din Petrograd. Divizare care a indus o stare de confuzie și haos, armata devenind din ce în ce mai puțin eficientă și pierzând încrederea poporului. Ceea ce a permis ascensiunea Partidului Bolșevic condus de Vladimir Ilici Lenin, culminând cu Revoluția Bolșevică din Octombrie sau Marea Revoluție din Octombrie, urmată în decembrie de un armistițiu și negocieri cu Germania. Deși termenii capitulării n-au fost dintre cei mai favorabili pentru partea rusă, bolșevicii s-au văzut nevoiți să accepte Tratatul de la Brest-Litovsk (3 martie 1918), care a reprezentat ieșirea Rusiei din război și cedarea către Puterile Centrale a unor întinse teritorii care au inclus Finlanda, Țările baltice, Polonia și Ucraina.
Previziunea marelui om de stat Otto von Bismarck (1815 - 1898), care a unificat Germania, încă nu-și demonstrase încă valabilitatea. Acesta a rostit una dintre frazele lui memorabile, care au rămas posterității ca un avertisment indubitabil: „Cu rușii ori joci corect, ori nu te joci deloc".

Dan Coste

(va urma)