Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Stenograme: Mânca-v-ar mama, hai să facem o regulă, ca la mafie!

Postat la: 15.01.2019 - 17:45 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Este scandal monstru pe piața agențiilor de turism din România. Consiliul Concurenței a acordat amenzi usturătoare, în valoare 2,5 milioane de euro, unor companii importante pentru că s-au înțeles între ele să mențină ridicat prețul pachetelor turistice pe care le vindeau.

Mai mult decât atât, acestea şi-au împărţit şi locurile din avioane pentru zboruri de tip Charter, limitând în mod artificial oferta. Astfel au putut controla sau creşte preţul de vânzare, iar la final turistul a fost cel obligat să cumpere mai scump.

Consiliul Concurenţei a stabilit în urma unei anchete demarate în anul 2013 că Paralela 45 este iniţiator al cartelului de 13, privind preţul vacanţelor în dezavantajul turiştilor. Patronul Alin Burcea şi-a recunoscut vina, beneficiind astfel de o reducere a amenzii de 20%. Raportul ajuns în posesia Capital.ro subliniază că Paralela 45, ca iniţiator al cartelului, a constrâns alte firme din domeniu să adopte un comportament anti-concurenţial.

"Stiti cum e ca la mafie, mânca-v-ar mama, hai să facem o regulă, ca la mafie. Dacă tot cedăm, hai să stabilim să cedăm X. Gândiţi-vă că dacă fraierul face turul la agenţii, dacă preţul de vânzare e 590 şi noi stabilim şi putem să stabilim şi se duce vorba bă, 2%, dacă el găseşte 2% cedat de peste tot, într-un fel sau altul se închide cercul", sunt cuvintele lui Alin Burcea, conform unei stenograme.

Deşi în faţa oficialilor a recunoscut că a procedat greşit, imediat după comunicatul oficial al celor de la Consiliul Concurenţei, Alin Burcea a lansat un val de acuzaţii dure, pe forumul Infotripişti, la adresa unei alte agenţii de renume, mai exact Christian Tour. Acesta susţine că agenţia respectivă ar fi responsabilă pentru amenda pe care au încasat-o companiile.

Într-adevăr Christian Tour a depus cerere de clemenţă prin avocaţii săi şi a obţinut imunitate la amendă. Însă motivul pentru care a fost declanşată această anchetă îl reprezintă chiar declaraţiile uluitoare ale lui Alin Burcea, care într-adevăr au fost făcute într-un spaţiu privat, la Predeal. Doar că acesta a fost filmat când le explica mai multor agenţii de ce trebuie să fixeze un preţ minim în piaţă. El a făcut referire la turist ca fiind FRAIERUL care face turul agenţiilor, ceea ce nu i-a lăsat indiferenţi pe cei de la Consilul Concurenţei.

Înregistrările au intrat în posesia instituţiei şi astfel s-a demarat o anchetă, finalizată abia după 5 ani. Amenzile au fost, însă pe măsură. Mai multe agenţii, printre care si Happy Tour, au anunţat că vor depune contestaţie şi că speră să aibă câştig de cauză şi să scape de sancţiune.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE