Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Întoarcerea fiului risipitor

Postat la: 15.02.2018 - 07:27 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Săptămâna trecută, când vă anunțam că întoarcerea acasă a lui Ionuț Lupescu este certă, mă trezesc cu telefonul unui vechi prieten, jurnalist retras în călugărie, la o mănăstire, care-mi dă de veste că e numai... mâna Domnului la mijloc! De unde până unde? îl întreb eu, evident surprins. La care el mă lasă paf de-a dreptul, citindu-mi din Calendarul Ortodox: "Cea de a XXXIV-a duminică de după Rusalii este a Întoarcerii Fiului Risipitor!" Or, chiar dacă recunosc că nu numărasem cele 33 de duminici anterioare, nu mai încăpea îndoială că duminică, 4 februarie, era chiar sărbătoarea susnumită.

Deci, nu e de mirare că Gigi Becali a anunțat săptămâna trecută, ferm și public, că merge pe mâna lui Ionuț Lupescu până-n pânzele albe și, drept urmare, îl așteaptă la palat! Mi-am amintit cu acest prilej că, într-o călătorie la Sankt Petersburg, de acum câțiva ani, am putut admira nu doar faimoasa Cameră de Chihlimbar, din Palatul de Iarnă, ci și una dintre capodoperele lui Rembrandt, care zugrăvește tulburător momentul Întoarcerii Fiului Risipitor, expusă la Ermitaj.

Să vedem, însă, cum stau lucrurile aici, la noi, odată cu confirmarea intrării lui Ionuț Lupescu în cursa pentru președinția Federației Române de Fotbal, contra lui Răzvan Burleanu. N-am nici cea mai mică îndoială că, alături de Cristi Balaj - care a salutat decizia lui Lupescu, anunțând că-i va fi alături - și Prunea, și Marcel Pușcaș, ca și Hagi, Gică Popescu, Stelea și mai toți ceilalți jucători ai Generației de aur n-au cum dorească altceva decât să vadă revenit în fruntea FRF un veritabil om de fotbal, în locul habarnistului actual.

Diferența dintre Lupescu și Burleanu e infinit mai mare decât cea care a existat între ...tații lor, care au fost jucătorii Nicolae Lupescu și Gheorghe Burleanu, având în vedere că regretatul Culae Lupescu, stins prematur în toamna trecută, a fost una dintre gloriile Giuleștiului, făcând parte din naționala României la CM din Mexic ‘70 și încheindu-și cariera la Admira Viena. Asta în vreme ce Burleanu-tatăl nu a ajuns niciodată în națională, plimbându-se pe la o droaie de echipe de tot felul, de la Chimia Mărășești, la FC Scornicești. Iar dacă fiul său, Răzvan Burleanu, a încheiat fotbalul la juniori, înainte de a-l începe efectiv, pentru că "nu prea le avea cu mingea", ca să-l citez pe senior, cariera lui Ionuț Lupescu a fost una model, lungă și strălucitoare.

A început fotbalul la Viena, unde s-a și născut, apoi a crescut, ca junior, în pepiniera din Ștefan cel Mare, rămânând fidel Clubului Dinamo , sub bagheta lui Mircea Lucescu, care l-a promovat în echipa mare când nu avea decât 17 ani. Din 1990 s-a transferat în Bundesliga, unde a jucat 8 ani, a fost prezent cu naționala României la mondialele din 90 și 94, ca și la europenele din 96 și 2000. A avut și două stagii de antrenor, pentru a conduce ulterior sindicatul jucătorilor, pentru ajunge apoi în federație, de unde va fi promovat în 2011 în Comisia tehnică a UEFA. O carieră impresionantă și un parcurs spectaculos, la care renunță, iată, pentru că a decis - "cu inima, nu cu capul", după cum a precizat el însuși, dând curs insistențelor cu care foștii săi colegi din națională și toți oamenii de fotbal veritabili - să lase UEFA și să revină acasă, pentru a pune umărul la scoaterea fotbalului românesc din groapa în care l-au afundat Burleanu și simbriașii săi.

Alegerile sunt programate pe 18 aprilie, deci foarte aproape, iar groparul federației, care gestionează banii fotbalului în interesul său electoral, se laudă în gura mare că baza piramidei ar fi de partea lui, în timp ce Mircea Sandu, fostul președinte, estimează că Burleanu nu va putea să adune mai mult de 20-30% din voturi. Il cred pe Nașu și, sper că nu vă îndoiți!, merg total pe mâna Kaiserului, convins că această dorită și așteptată revenire acasă a lui Ionuț Lupescu, confirmată chiar în duminica Întoarcerii Fiului Risipitor, aduce cu ea și un semn divin. Să fie primit!...

P.S. Cum astăzi (joi seară) avem meciul FCSB-Lazio, să ținem pumnii steliștilor și să nu dăm credit prezicătorului Becali! Sâmbătă seară, după derby-ul cu CFR, la care am înghețat și eu pe Arena Națională, Gigi a profețit: "...Ne dă Lazio 6-7 goluri. Or să joace ăia măgărușul cu noi! Cu cine să jucăm, cu Pintilii, Budescu și Teixeira, că atât avem?!" Pușchea pe limbă!

Horia Alexandrescu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE