Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Preşedintele Donald Trump, îngrijorat că ar putea fi suspendat

Postat la: 11.12.2018 - 09:29 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Preşedintele american, Donald Trump, şi-a exprimat îngrijorarea privind faptul că ar putea fi suspendat din funcţie după ce democraţii vor controla Camera Reprezentanţilor, conform unei surse apropiate preşedintelui, informează CNN.

Sursa a afirmat că Trump vede acest lucru ca pe „o posibilitate reală", însă nu este sigur că se va întâmpla. O altă sursă apropiată Casei Albe a declarat pentru CNN că unii consilieri din administraţia Trump consideră că „singurele acuzaţii care ar avea şanse" de reuşită într-o procedură de destituire din funcţie ar fi cele legate de încălcări ale finanţărilor de campanie în legătură cu fostul avocat personal al lui Trump, Michael Cohen, cel care le-ar fi plătit pe femeile cu care preşedintele ar fi avut relaţii extraconjugale.

Posibilitatea suspendării din funcţie a fost din ce în ce mai discutată în ultimele zile după noi acuzaţii ale procurorilor.. Ei au informat că avocatul lui Trump, Michael Cohen, a primit indicaţii direct de la preşedinte pentru a face plăţile către femeile respective în 2016.

Democraţii sugerează că acest lucru este o încălcare a legii care îl face pe Trump pasibil de destituire din funcţie şi poate fi trimis la închisoare la sfârşitul mandatului. Viitorul preşedinte al Comisiei juridice din Camera Reprezentanţilor, Jerry Nadler, a declarat că acuzaţiile, dacă vor fi dovedite, constituie o încălcare a legii care poate duce la destituirea din funcţie.

Senatorul democrat Chris Coons a informat luni că Trump ar putea fi pus sub acuzare după încheierea mandatului. Cohen a afirmat pentru prima dată în septembrie că Trump i-a ordonat să le plătească pe cele două femei, Stormy Daniels şi Karen McDougal. Parchetul federal din Manhattan a cerut vineri justiţiei americane să-l condamne pe Michael Cohen la o "pedeapsă cu închisoarea substanţială" pentru că a cumpărat tăcerea celor două femei şi în legătură cu o fraudă fiscală.

Oficialii Casei Albe, în acest moment, nu consideră că investigaţia procurorului special Robert Mueller privind implicarea Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016 ar putea duce la destituirea din funcţie a lui Trump. O altă sursă a informat că Trump rămâne încrezător în acest moment că, deşi ar putea fi suspendat în Camera Reprezentanţilor, nu ar putea fi condamnat în Senatul controlat de republicani. Problema finanţărilor din campanie nu este văzută ca având puterea să declanşeze un vot pentru condamnarea lui Trump şi înlăturarea sa din funcţie în Senat, a afirmat sursa.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE