Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Nicolicea, preşedintele Comisiei Juridice a Camerei, despre conflictul de interese: "Case closed, cum spunea nemuritorul Şoric!"

Postat la: 19.04.2017 - 08:15 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Preşedintele Comisiei Juridice a Camerei, Eugen Nicolicea, a precizat, marţi, că deputatul Marton Arpad a renunţat la amendamentul său depus la proiectul de lege privind conflictul de interese, întrucât a stârnit reacţii în media, el adăugând: „Case closed, cum spunea nemuritorul Şoric".

„Domnul Marton Arpad a renunţat la această sintagmă pentru că a văzut că a stârnit reacţii în mass-media pentru că unii nu ştiu ce e ălă prejudiciu al interesului public. Ca să nu existe o stare de incertitudine, a renunţat la acest lucru. <Case closed>, cum spunea nemuritorul Şoric", a spus Nicolicea, marţi, după şedinţa Comisiei juridice a Camerei în care Maton Arpad şi-a retras amendamentul.

În cadrul şedinţei, Marton Arpad a precizat că renunţă a amendamentul cu următorul cuprins: „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv pricinuind prin asta un prejudiciu de interes public, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o perioadă de 3 ani".

„Eu renunţ la acest amendament aşa cum a ieşit din comisie, la această sintagmă: <a prejudiciat interesul public> pentru că se pare că nu a înţeles nimeni nimic. Deşi, eu am găsit şi în dicţionarul explicativ juridic, am găsit şi în doctrină şi ce înseamnă prejudiciu şi interesul public şi ce ar însemna prejudiciul interesului public. Eu înţeleg grija unora de a nu prejudicia interesul public prin astfel de formulări. Dar de aici până la a enunţa cum că această sintagmă a fost introdusă aici pentru a se putea angaja rudele la cabinetele parlamentare este o cale lungă", a spus Marton Arpad.

Amendamentul a fost respins cu majoritate de voturi şi 3 voturi împotrivă. Deputatul PNL Gabriel Andronache a precizat că proiectul de lege, în forma ieşită din comisie, face ca singura situaţie de conflict de interese care poate fi clar demonstrată este cea referitoare la rude.

„În opinia PNL retransmiterea la comisie a acestui proiect de lege a fost făcută degeaba, pentru că proiectul are aproximativ acelaşi conţinut. Este în mod evident o diferenţă fundamentală între forma promovată de ministrul Justiţiei şi ceea ce majoritatea parlamentară promovează în Parlament. Aşa cum arată acum conflictul de interese, prin Raportul care este transmis plenului, infracţiunea este golită de conţinut. O astfel de soluţie legislativă nu poate fi susţinută. Vom vota împotrivă şi la plen, cum am votat şi în comisie", a spus Andronache.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA

citysmart.ro
detectivi


DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE