Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










ALARMANT: Romania pierde anual peste 6 miliarde euro din TVA necolectata: 'Este nevoie de sisteme moderne'

Postat la: 25.09.2018 - 08:15 | Scris de: Ziua News

0

Conform celui mai recent studiu asupra colectării taxei pe valoare adăugată (TVA), lansat de Comisia Europeană (CE), neîncasarea TVA a generat o pierdere de 6,13 miliarde euro în anul 2016 pentru bugetul României, au calculat reprezentanții PwC România, conform Mediafax.

În anul 2016, România s-a situat din nou pe ultimul loc în privința gradului de colectare de TVA dintre toate statele membre UE cu un deficit de încasare a TVA de 35,88%.

„Îngrijorător este că deficitul de încasare a taxei pe valoare adăugată a crescut în 2016 față de nivelul înregistrat în 2015 în România, în timp ce majoritatea statelor membre au înregistrat scăderi ale acestui indicator. Cea mai bună performanță a fost înregistrată de vecinii bulgari. Potrivit studiului publicat de Comisia Europeană, deși cota standard de TVA a fost redusă în România în anul 2016 de la 24% la 20%, neconformarea în materie de TVA a crescut, contribuind în mod negativ la deficitul de încasare a TVA”, se subliniază într-un comunicat de presă transmis luni de PwC România.

Klaus Iohannis, o nouă întâlnire cu Donald Trump. Anunțul Administrației Prezidențiale

În ultimii ani, unele țări UE au introdus diverse programe de reformă și modernizare a administrațiilor fiscale, cum ar fi analiza tranzacțiilor în timp real, facturarea electronică obligatorie sau protocolul SAF-T, care au condus la sporirea gradului colectării TVA.

La nivelul Uniunii Europene, valoarea pierderilor de TVA s-a ridicat la 147,1 miliarde de euro, ceea ce reprezintă un deficit de încasare a TVA de 12,3%, reamintesc reprezentanții PwC România.

„Toate cele 6 state din Europa Centrală și de Est (ECE), respectiv Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România, Estonia și Slovacia, s-au confruntat, în continuare, cu niveluri ridicate ale deficitului de TVA, care variază între 7% în Estonia și 35,88% în România. În celelalte state ECE, nivelul deficitului de TVA a fost 13,33% în Ungaria, 14,19% în Republica Cehă, 20,80% în Polonia și 25,68% în Slovacia”, se subliniază în documentul de presă al PwC România.

În plus, doar șase țări membre UE au înregistrat un deficit de încasare a TVA mai mare în 2016 comparativ cu 2015, respectiv România, Finlanda, Marea Britanie, Irlanda, Estonia și Franța.

„La nivelul întregii Uniuni Europene sunt 6 țări care au înregistrat în anul 2016 un decalaj de încasare a TVA mai mare decât în anul 2015. România este singura din regiunea Europei Centrale și de Est, cu excepția țărilor Baltice, în această situație, de aceea considerăm că este foarte important ca țara noastră să urmeze buna practică a altor state în ceea ce privește informatizarea interacțiunii cu contribuabilii. Opțiunea ANAF pentru implementarea unor metode moderne de colectare a TVA cu ajutorul tehnologiilor IT, ar crea premisele unei normalități și ale unei evoluții ascendente a gradului de colectare nu doar pe termen scurt, ci și pe termen mediu și lung, așa cum își doresc atât ANAF, cât și contribuabilii corecți”, spune Daniel Anghel, Partener, liderul Departamentului de taxe și consultanță juridică din cadrul PwC România.

Anual, Comisia Europeană monitorizează deficitul de încasare a TVA („VAT Gap”), care are în vedere pierderile de TVA înregistrate din evaziune, fraudă, insolvențe, faliment, erori administrative, obținerea de avantaje fiscale necuvenite, înregistrat la nivelul statelor membre UE, indicator calculat ca diferența dintre veniturile din TVA preconizate și suma colectată efectiv. În cel mai recent studiu, publicat vineri de Comisia Europeană, se analizează situația colectării TVA la nivelul anului 2016.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
loading...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE