Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Amenintari cu bomba: Patru avioane nevoite sa aterizeze de urgenta in Chile, Peru si Argentina

Postat la: 17.08.2018 - 04:24 | Scris de: Ziua News

0

Patru avioane au fost nevoite să aterizeze de urgenţă în Chile şi Peru joi din cauza unor ameninţări cu bombă, a anunţat Autoritatea de aviaţie civilă din Chile, transmite Reuters care a rectificat informaţia difuzată anterior în care era menţionată şi Argentina. Două dintre avioane sunt operate de LATAM Airlines şi două de Sky, o companie aeriană low-cost din Chile, precizează într-un comunicat instituţia chiliană citată. Potrivit acesteia, se fac controale ale pasagerilor, bagajelor şi cabinelor aeronavelor. În Europa un avion operat de compania Condor Airlines care efectua cursa dintre staţiunea egipteană Hurghada şi oraşul german Dueseldorf a efectuat în aceeaşi zi o aterizare neplanificată pe un aeroport de pe insula elenă Creta din cauza unei ameninţări cu bombă. Avionul a fost escortat spre aeroport de avioane de luptă greceşti, a scris portalul de ştiri Protothema, citând autorităţile locale de securitate. Cei 273 de pasageri au debarcat din avion fără incidente şi îşi vor petrece noaptea în hoteluri înainte de a-şi relua călătoria vineri, relatează dpa. Avionul a fost controlat cu ajutorul câinilor, însă nu s-a găsit nimic suspect. Potrivit presei greceşti şi tabloidului german Bild, o notă cu ameninţarea scrisă a fost găsită într-una din toaletele avionului. Un pasager a alertat personalul la bord şi pilotul a redirectionat zborul către cel mai apropiat aeroport disponibil.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Daniela Juncu)
DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE