Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Armata israeliana riposteaza la tiruri cu proiectile dinspre Fașia Gaza

Postat la: 08.12.2017 - 03:24 | Scris de: Ziua News

0

Armata israeliană a anunțat că a ripostat joi seară la tiruri cu proiectile dinspre Fâșia Gaza, dintre care unul a căzut în Israel, transmite AFP.

d9d6e5d6-8807-4742-959e-3844136b19da

Alte două proiectile au aterizat într-o enclavă palestiniană învecinată cu sudul Israelul, a adăugat armata într-un comunicat.

Tirurile unui tanc și unui avion israelian au vizat "două posturi militare" din Fâșia Gaza, a spus armata fără să precizeze cine deține controlul acestor "posturi". A subliniat însă că ea consideră mișcarea Hamas "ca responsabilă pentru activitățile ostile comise împotriva Israelului dinspre Fâșia Gaza".

Aceste tiruri au avut loc într-un moment de tensiuni extrem de puternice după ce președintele american, Donald Trump, a decis miercuri să recunoască Ierusalimul drept capitală a Israelului.

Hamas, mișcarea islamistă palestiniană care controlează Fâșia Gaza, a îndemnat la "o nouă intifada" pentru a denunța decizia președintelui american.

Israelul și Hamas păstrează un fragil acord de încetare a focului după încheierea războiului din 2014, al treilea după ce mișcarea islamistă a preluat puterea în Fâșia Gaza în 2007.

Armistițiul este sporadic pus sub semnul întrebării de tiruri de rachete dinspre Fâșia Gaza, cel mai frecvent atribuite grupărilor salafiste.

AGERPRES/(AS — editor: Alic Mîrza)

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE