Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Asociația ANCE Europe lanseaza proiectul 'Arhitectura Romaniei Mari'

Postat la: 18.11.2017 - 20:55 | Scris de: Ziua News

0

Asociația ANCE Europe lansează proiectul "Arhitectura României Mari", cu ocazia celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918, prin organizarea unui eveniment la București în perioada 23-25 noiembrie, având ca obiectiv aducerea în atenția publicului larg a stilului arhitectural neoromânesc.

2bb5f228-4642-4be7-8f4b-5467fc9822bf

Potrivit unui comunicat al Asociației, remis sâmbătă AGERPRES, evenimentul va avea loc și la Alba Iulia.

Sursa citată precizează că maestrul Ion Dichiseanu le va prezenta românilor o latură a spiritului românesc mai puțin vizibilă în ultimul timp — stilul arhitectural neoromânesc, cel care a unit românii din toate regiunile istorice, conturând unirea teritorială.

În cadrul proiectului vor fi organizate două evenimente, la București și la Alba Iulia, care vor aduce în atenția publicului larg stilul arhitectural neoromânesc, unul dintre cele mai remarcabile creații arhitecturale ale artei naționale din Europa și un veritabil simbol al unității culturale naționale în contextul Marii Uniri din 1918.

În cadrul celor două evenimente, publicul larg este invitat să vizioneze un film documentar care surprinde perspectiva istorică și pe cea artistică a unor clădiri reprezentative pentru stilul neoromânesc, incluzând interviuri cu personalități relevante din domeniul istoriei artei și arhitecturii.

De asemenea, publicul este invitat să admire fotografii care imortalizează clădiri relevante pentru stilul neoromânesc, din mai multe zone ale țării, în cadrul unei expoziții unice.

Evenimentul de la București este organizat cu sprijinul Asociației Culturale Noblesse și va avea loc în perioada 23-25 noiembrie 2017.

Vernisajul și proiecția filmului sunt programate în ziua de 23 noiembrie la orele 17,00, la Palatul Noblesse din București. Evenimentul se va bucura de prezența maestrului Ion Dichiseanu în calitate de amfitrion, gazda evenimentului fiind președintele Asociației Culturale Noblesse, Loredana Preda.

La dezbateri vor participa Augustin Ioan — arhitect și filosof, Ada Hajdu — cercetător în istoria artei, Cristian Radu Nema și Mimis Ravanis — realizatorii filmului documentar, precum și autorii expoziției de fotografie. Manifestarea va fi transmisă live în sistem on-line streaming, fiind accesibil pentru românii de pretutindeni.

"Stilul național românesc în arhitectură datează din ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea. Prima clădire în acest stil a fost ridicată în anul 1886. În această perioadă, arhitecții au stabilit sursele de inspirație potrivite pentru crearea unui stil național românesc, regăsite și în arhitectura medievală a Țării Românești și a Moldovei, dar și în arhitectura vernaculară muntenească. După Expoziția Generală din anul 1906, acest stil a cunoscut un succes pe scară largă, fiind preferat atât de autorități, pentru construirea de edificii publice, cât și de privați. În perioada interbelică, stilul s-a oficializat, devenind marcă a României, datorită capacității sale de a reflecta sufletul românesc", explică inițiatorul proiectului, Bianca Michi Nema.

Proiectul se desfășoară în parteneriat cu editura "Noi Media Print", continuând demersul științific al acesteia de recuperare și punere în valoare a patrimoniului cultural național, prin publicarea albumelor "Stilul Național Românesc" (autor Ada Ștefănuț), "Arta brâncovenească" (autor Adela Văetiși) și "Stilul național în artele vizuale" (autor Maria Camelia Ene).

Proiectul este susținut de Primăria Alba Iulia, Muzeul Principia, Palatul Noblesse, Noblesse Interiors, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București, Institutul de Istoria Artei "George Oprescu", Muzeul de Artă Populară "Doctor Nicolae Minovici", Muzeul Municipiului București, Colegiul Național "Elena Cuza" din București, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Spitalul Clinic Dr. Ion Cantacuzino, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București și Restaurantul Casa Doina.

Asociația ANCE Europe este o organizație nonguvernamentală înființată în anul 2014, în scopul promovării valorilor sociale, culturale și socio-culturale ale României și pentru încurajarea accesului la educație, cultură și ocupare, prin dezvoltarea de proiecte multidisciplinare.

În ultimii doi ani, asociația este foarte activă în domeniul social, cultural și educațional, având ca misiuni principale angrenarea unor tineri autori, precum și a unor autori aflați într-o situație de marginalizare socială, în proiecte cu impact socio-cultural, în scopul afirmării valorilor personale și a stimei de sine.

De asemenea, vizează facilitarea schimbului de idei și inițiative cu alți promotori de proiecte cu impact socio-cultural la nivel european, precum și susținerea și dezvoltarea societății civile, promovarea patrimoniului cultural românesc și a identității naționale, promovarea unor programe care vizează dezvoltarea culturală, socială și economică a României, a altor țări membre ale Uniunii Europene, precum și a altor țări din bazinul Mării Negre, din zona balcanică și din Europa de Est. ANCE Europe sprijină și elaborarea de proiecte din zona artelor vizuale, a literaturii, muzicii și a celorlalte arte, se mai arată în comunicatul de presă.

AGERPRES/(AS — autor: Eusebi Manolache, editor: Oana Popescu, editor online: Adrian Dădârlat)

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE