Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Bilantul cutremurului produs intr-o mina din Polonia urca la opt morti

Postat la: 30.11.2016 - 23:54 | Scris de: Ziua News

0

Bilanţul alunecărilor de teren care s-au produs marţi seară într-o mină de cupru din Polonia după un cutremur a crescut la opt morţi, a anunţat miercuri seară grupul care deţine exploatarea, KGHM, transmite AFP. Echipele de salvare au găsit corpurile ultimilor trei mineri "unul lângă celălalt", a declarat presei directorul minei Rudna, Pawel Markowski. "Operaţiunile de salvare au durat 24 de ore. Am făcut totul pentru a salva victimele. Din nefericire, am pierdut", a adăugat el.

Potrivit acestuia, a fost "cea mai mare tragedie" din această mină în ultimii 55 de ani. Alunecările de teren s-au produs la o adâncime de 1.100 de metri. În total, 17 mineri se aflau în zona respectivă, dintre care nouă, răniţi uşor, au putut fi salvaţi. Echipele de salvare au fost nevoite să îndepărteze cu mâinile bucăţi mari de stâncă, fapt ce a încetinit înaintarea lor.

Seismul, al cărui hipocentru a fost localizat la o adâncime de 1.500 de metri, s-a produs în mina Rudna din localitatea Polkowice, în sud-vestul Poloniei, una dintre cele mai mari mine de cupru din lume. Magnitudinea sa a fost estimată la 4,4 de Institutul american de Geofizică (USGS), în timp ce Institutul de Geofizică al Academiei poloneze de ştiinţe l-a estimat la 4. Conducerea minei a afirmat că energia eliberată de cutremur a fost de opt puncte pe o scară de zece utilizată în industria minieră, conform Agerpres. Premierul polonez, Beata Szydlo, a anulat o reuniune a Executivului, programată să aibă loc miercuri, pentru a se deplasa la Polkowice şi a se întâlni cu minerii de la Rudna.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA

citysmart.ro
detectivi


DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE

Sondaj Ziua News

    • Cine credeti ca va castiga majoritatea alegerilor parlamentare?

    • VOTEAZA