Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Bruce Springsteen va susține o serie de concerte pe Broadway in noiembrie

Postat la: 19.06.2017 - 11:55 | Scris de: Ziua News

0

Bruce Springsteen, în vârstă de 67 de ani, va debuta pe Broadway cu o serie de concerte în luna noiembrie, la Walter Kerr Theatre din New York, unde artistul american va susține în sistem de rezidență, timp de opt săptămâni, "versiuni temperate ale spectacolelor sale de pe stadioane", informează contactmusic.com.

b8cea8bd-ef3d-4b8e-aa24-91965b89d187

Potrivit presei americane, datele la care vor avea loc aceste concerte speciale ale rockerului Bruce Springsteen nu au fost deocamdată stabilite.

Cotidianul New York Post afirmă că show-urile celebrului rocker vor reprezenta "o versiune temperată a ceea ce el cântă de obicei în săli uriașe și pe stadioane".

"Bruce dorește să cânte în săli mai mici. Dorește să încerce un show mai intim și îi place ideea de a cânta pe Broadway", a dezvăluit o sursă, citată de aceeași publicație.

Rockerul Bruce Springsteen este unul dintre cei mai populari artiști din Statele Unite. În urmă cu câteva luni, o colecție specială — conținând peste 300 de obiecte ce au aparținut starului — estimată la 7,5 milioane de dolari, a fost scoasă la licitație și va fi vândută pe parcursul anului 2017.

Colecția, denumită "The Ultimate Springsteen" de casa organizatoare, Moments in Time, include diverse obiecte care au avut legătură cu legendara carieră a artistului, inclusiv chitare, versurile unor piese celebre și articole vestimentare.

AGERPRES/(AS — autor: Florin Bădescu, editor: Codruț Bălu, editor online: Gabriela Badea)

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE