Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Consiliul de Securitate al ONU a adoptat noi sancțiuni economice impotriva Coreii de Nord

Postat la: 30.11.2016 - 17:55 | Scris de: Ziua News

0

Consiliul de Securitate al ONU a decis miercuri înăsprirea sancțiunilor economice împotriva Coreii de Nord, ca urmare a ultimului test nuclear efectuat de această țară, decizia luată acum constând în plafonarea exporturilor nord-coreene de cărbune către China, transmite AFP.

b723b5e2-0daa-44ff-997d-5db1717519d4

Rezoluția a fost înaintată de SUA după trei luni de negocieri dificile cu China și a fost votată în unanimitate de către cei 15 membri ai Consiliului, fiind a șasea serie de sancțiuni adoptată de ONU împotriva Coreii de Nord în ultimii zece ani.

Concret, măsura prevede limitarea începând de la 1 ianuarie a exporturilor nord-coreene de cărbune la cantitatea anuală de 7,5 milioane de tone (circa 400 de milioane de dolari), ceea ce înseamnă o reducere de circa 62% față de cantitatea exportată în anul 2015 și care a fost livrată aproape în totalitate Chinei

Aceste sancțiuni 'sunt cele mai severe și cele mai complete impuse vreodată de Consiliul se Securitate' și ele transmit 'un mesaj fără echivoc', a declarat secretarul general al ONU, sud-coreeanul Ban Ki-moon, care se află la sfârșitul mandatului său la conducerea organizației mondiale și ar putea reveni pe scena politică internă a țării sale.

El a amintit că regimul de la Phenian a efectuat anul acesta două teste nucleare, în lunile ianuarie și septembrie, precum și cel puțin 25 de lansări de rachete balistice, încălcând astfel rezoluțiile ONU.

AGERPRES/(AS — editor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA

citysmart.ro
detectivi


DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE

Sondaj Ziua News

    • Cine credeti ca va castiga majoritatea alegerilor parlamentare?

    • VOTEAZA