Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Constanteanul Cristian Busu reales presedinte al Consiliului de Administratie al Electrica. Cine mai face parte din CA Electrica

Postat la: 15.11.2017 - 07:39 | Scris de: Ziua News

0

Cristian Bușu a fost reales în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Electrica SA, liderul pieţei de distribuţie şi furnizare a energiei electrice din România, potrivit unui comunicat pe pagina de internet a companiei.

Membru în Consiliul de Administrație al companiei din anul 2014, Cristian Bușu a fost ales în aceasta funcție în cadrul ședinței Consiliului din data de 13 noiembrie 2017, pentru un mandat de un an.

Consiliul de Administraţie al Electrica SA este compus din şapte membri:

Arielle Malard de Rothschild,
Cristian Bușu,
Doina Dascălu,
Gicu Iorga,
Bogdan Iliescu,
Willem Schoeber și
Pedro Mielgo Alvarez.

Despre Cristian Bușu

Cristian Bușu este conferențiar universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București.

Începând din aprilie 2017, ocupă funcția de vicepreședinte SIF Oltenia, unde, din 2013, este și membru în Consiliul de Administrație.

În perioada noiembrie 2015 - ianuarie 2017, Cristian Bușu a ȋndeplinit funcția de Secretar de Stat în Ministerul Energiei. În trecut, a ocupat funcţia de director la sucursala centrală Marfin Bank Bucureşti.

În perioada 2009-2013, Cristian Bușu a fost director economic în cadrul Fondului Proprietatea şi membru în Comitetul Reprezentanţilor.

Anterior a ocupat, timp de patru ani, funcția de consilier economic în cadrul Departamentului Economic al Guvernului României.

Între anii 2000-2005, a lucrat pentru Prudential Financial, New York, ca planificator financiar/broker. Din septembrie 2014, Cristian Bușu este membru al Consiliului de Administrație al Electrica SA.

Cristian Buşu este născut în Constanţa, la 24 februarie 1979, şi locuieşte în comuna Agigea.

În cadrul ședintei Consiliului de Administrație a fost stabilită componența comitetelor și au fost aleși președinții acestora pentru un mandat de un an.

1. Comitetul de Strategie și Guvernanță Corporativă
- Willem Schoeber - președinte
- Arielle Malard de Rothschild - membru
- Cristian Bușu - membru

2. Comitetul de Audit și Risc
- Bogdan Iliescu - președinte
- Arielle Malard de Rothschild - membru
- Doina Dascălu - membru

3. Comitetul de Nominalizare și Remunerare
- Pedro Mielgo Alvarez - președinte
- Bogdan Iliescu - membru
- Gicu Iorga – membru.

Sursa foto: economica.net

Mai citește și

Cristian Buşu din Constanţa este secretar de stat la Ministerul Energiei
DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE