Contra - E un duș rece binevenit, dar nu cred ca am jucat atat de prost incat sa pierdem cu 0-3
Postat la: 15.11.2017 - 00:55 | Scris de: Ziua News
0
Selecționerul echipei naționale de fotbal, Cosmin Contra, a declarat, marți seara, într-o conferință de presă, că înfrângerea în amicalul cu Olanda este "un duș rece binevenit", însă a menționat că România nu a jucat atât de prost încât să piardă cu 0-3.

"A fost o primă repriză echilibrată cu ocazii de ambele părți, iar diferența nu a fost așa de mare. Diferența a fost făcută în repriza a doua de cele trei ocazii fructificate de ei. În schimb noi nu am reușit să fructificăm nicio ocazie pe care am avut-o. Este un duș rece, dar binevenit. Am vrut să văd nivelul jucătorilor, să îi testez pentru a vedea pe cine mă pot baza la începutul Ligii Națiunilor. M-a nemulțumit faptul că am primit primele două goluri foarte ușor, pe greșeli individuale. I-am avertizat pe băieți să nu începem relaxați a doua repriză, însă am primit gol foarte repede. Dar ocaziile noastre la 1-0 și la 2-0 nu le-am fructificat, iar apoi a venit și golul trei al lor ca să pună capac acestei seri. A fost o înfrângere cu 3-0 nemeritată. Pentru că până la urmă diferența au făcut-o jucătorii care au fructificat acele ocazii, iar noi nu am putut să marcăm. Calitatea jucătorilor acolo în fața porții face diferența. Păcat că nu am înscris. Dacă o făceam la 2-0 poate alta era soarta meciului. Nu cred că am jucat așa de prost încât să pierdem cu 0-3, dar asta e", a spus el.
"Nu știu dacă am greșit echipa de start. Mi-am asumat această schimbare, acest risc. Azi am schimbat opt jucători față de meciul cu Turcia. Am vrut să văd mai mulți jucători. Noi am încercat să facem același presing din meciul cu Turcia, dar calitatea jucătorilor olandezi a făcut ca ei să iasă ușor din presing și să beneficieze de multe superiorități. În plus, s-a accidentat și Bălașa la încălzire, iar ăsta a fost un handicap. Planurile s-au dat peste cap și a trebuit să improvizez", a adăugat selecționerul.
Cosmin Contra speră ca jucătorii să nu mai repete pe viitor greșelile făcute în partida cu Olanda. "Am vrut să văd nivelul, de asta sunt meciuri amicale. Acum știu potențialul lor într-un amical foarte puternic și știu ce am de făcut pe viitor. Au fost greșeli în treimea noastră proprie și pe viitor trebuie să le eliminăm. Avem probleme pe benzi, lăsăm adversarii să centreze. La fel, nu știm să facem marcaj pe centrările care vin din lateral. Asta s-a văzut azi. Dar trebuie să analizez meciul, e greu să spun mai multe la cald. Nu i-am certat pe jucători, nu e momentul, nu e indicat. Vom analiza în viitor și sigur vom reuși să îndreptăm unele greșeli. Băieții sunt afectați, nu e ușor să pierzi cu 0-3. Ei își doreau mult să facă o bucurie și suporterilor din București", a menționat Contra.
Echipa națională de fotbal a României a fost învinsă de selecționata Olandei cu scorul de 3-0 (0-0), marți seara, pe Arena Națională din București, într-un meci amical. Aceasta a fost ultima partidă a primei reprezentative din acest an, următoarea fiind programată în luna martie împotriva unui adversar încă nestabilit.
AGERPRES (editor: Marius Țone, editor online: Adrian Dădârlat)
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Alerta din partea specialiștilor! Cutremurele nu vor mai putea fi localizate
Activitatea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului este afectată de lipsa fondurilor necesare susţinerii funcţionării reţelelor de observatoare seismologice, iar angajaţii nu au mai primit fonduri din luna decembrie a anului trecut, declară surse din cadrul INFP.
-
Premierul Viorica Dancila i-a dat cu flit lui Klaus Iohannis! Președintele ii va raspunde public
Viorica Dăncilă i-a dat cu flit președintelui Iohannis. Premierul ar fi sunat pe telefonul oficial de la Palatul Cotroceni, la ora 9.52, pentru a-l înstiința pe Klaus Iohannis că nu se va mai prezenta la întâlnirea care ar fi trebuit să aibă loc la ora 11
-
Relație rece. Intalnire Merkel-Trump, in umbra razboiului comercial ce sta sa izbucneasca
Germania se aşteaptă ca preşedintele american Donald Trump să impună taxe vamale pe oţelul şi aluminiul european, din 1 mai. Cancelara Angela Merkel se va afla vineri la Washington. Citește mai departe...
-
A inceput razboiul dintre Palate. Cine a aruncat de fapt manusa si in fata cui
"Am fost binevoitor cu preşedintele pentru a nu crea conflicte, în ultima perioadă...Nu putem să continuăm aşa, să vedem că nu se întâmplă nimic şi toţi să fim nişte pioni pe o strategie de campanie electorală a preşedintelui Citește mai departe...
-
Cele trei lucruri pe care oamenii fericiți nu uita niciodata sa le faca
Nimeni nu este întotdeauna fericit. Cu toate acestea, unele persoane reușesc să gândească pozitiv chiar și atunci când lucrurile nu merg tocmai bine și să găsească rapid soluții pentru a îndrepta situația. Citește mai departe...
-
SCANDAL sexual in televiziune! Prezentator TV, prins de sotie cu amanta, o bomba sexy de 27 de ani
Lumea televiziunii a fost zguduită, recent, de un scandal sexual. Prezentatorul american Richard Keys, care a lucrat pentru posturi importante, precum ESPN, Sky şi Fox, a fost prins de soţie cu amanta. Galeria Foto. Citește mai departe...
-
Mama adolescentului care a ucis o tanara cu 30 de lovituri de cutit, mesaj sfasietor din Italia!
Mama adolescentului care a ucis o tânără cu 30 de lovituri de cuţit, mesaj sfâşietor din Italia! Femeia dezvăluire drama sufletească pe care o trăieşte, dar face şi precizări care pot explica de ce s-a putut întâmpla o asemenea Citește mai departe...
-
Acțiune-fulger a DIICOT: 13 persoane au fost reținute
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a întreprins o acțiune-fulger ...
-
Acordul cu Iranul și taxele vamale, in centrul discuțiilor Merkel-Trump, la Casa Alba
Propunerea prezentată de preşedintele francez Emmanuel Macron, privind acordul nuclear semnat cu Iranul, se bazează pe înţelegeri internaţionale deja existente, însă va aduce câteva elemente noi, a declarat un oficial german de rang Citește mai departe...
-
SUMMIT ISTORIC | Sute de sud-coreeni au protestat fata de intalnirea dintre liderii celor doua Corei. Manifestantii au dat foc la imagini ale celor trei lideri nord-coreeni si au cerut demisia lui Moon Jae-in
Sute de sud-coreeni s-au strâns în apropierea satului Panmunjom, unde are loc summitul, pentru a protesta faţă de discuţiile între liderii cele două Corei, cerând demisia preşedintelui de la Seul, Moon Jae-in, şi dând foc la steaguri nord-coreene, realatează The Associated Press.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Cand pica Rusaliile in 2018. Romanii ar putea avea o vacanta de noua zile
- 2.Esti sau vrei sa devii pilot maritim? Uite ce trebuie sa stii. Ministerul Transporturilor a aprobat Ordinul 335/2018 privind brevetarea
- 3.Ce boli poate preveni banala... cacaua. Nici nu iti va veni sa crezi
- 4.Cum sa scapi de herpes. Remedii naturiste care fac minuni peste noapte
- 5.Uleiul de ricin si bicarbonatul de sodiu pot trata peste 20 de probleme de sanatate! Iata cum sa le folosesti
- 6.Centrul Infotrafic. Cum se circula pe drumurile si autostrazile Romaniei. Unde sunt situatii deosebite si restrictii. Probleme in Dobrogea
- 7.Restrictii de tonaj la punctele de trecere a Dunarii cu bacul din judetul Tulcea. De ce a fost luata aceasta decizie
- 8.Psihologii, despre ”moleculele fericirii”: sa incepem sa ne iubim pe noi inșine pentru a iubi și alte persoane
- 9.Cand va pica Paștele in 2019
- 10.Localitatile din Regiunea Sud-Est care vor avea internet gratuit in baza unui program UE. Lista integrala
- 1.Perchezitii in mai multe judete, printre care si Constanta, la suspecti de infractiuni de fals informatic. Descinderi au loc si in Italia
- 2.Si-a platit inscrierea la Campionatul MONDIAL din Coreea din pensia ei, si a luat LOCUL I. Povestea incredibila a Elenei Pagu, batrana de 91 care a devenit campioana mondiala, europeana si balcanica la atletism. „Nu pot sa traiesc fara sa…”
- 3.A mintit ca a baut otrava, doar pentru a o convinge sa faca sex cu el!
- 4.Mare sfant este pomenit astazi, considerat martir si facator de minuni! Ce rugaciune sa zici in aceasta zi sfanta ca sa ai parte numai de bine! Sa cerem lui sa se roage lui Dumnezeu pentru noi
- 5.Veste PROASTA pentru Elena Udrea: ICCJ a respins cererea fostului ministru in dosarul 'Gala Bute'
- 6.Win Myint, un apropiat al lui Aung San Suu Kyi, ales in functia de presedinte al Myanmarului
- 7.BANC: Ion si Maria in padure
- 8.Doua comune din judetul Vrancea, izolate in urma reactivarii unei alunecari de teren mai vechi
- 9.Decizia luata de Academia de film americana in cazul presedintelui Bailey acuzat de hartuire sexuala
- 10.Firea, replica pentru Nicusor Dan: Bulevardul Buzesti-Berzei-Uranus are un proces verbal de receptie
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu