Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Douasprezece romane au fost selectate in programul 'Books at Berlinale'

Postat la: 21.01.2019 - 14:40 | Scris de: Ziua News

0

Douăsprezece romane semnate de autori din Siria, Germania, Franţa Spania, Turcia, Norvegia, Olanda, Coreea de Sud şi Italia au fost selectate în programul „Books at Berlinale”, în vederea facilitării ecranizării lor, scrie news.ro.

Peste 160 de titluri din mai mult de 30 de ţări au fost înscrise pentru acest program, ajuns la a 14-a ediţie, acesta fiind cel mai mare număr de până acum.

Directorul Festivalului de Film de la Berlin, Dieter Kosslick, unul dintre creatorii „Books at Berlinale”, a transmis: „Ideea noastră a fost şi încă este să prezentăm o selecţie de cărţi excelente din întreaga lume care sunt potrivite în mod special pentru adaptarea pentru marele ecran, ca bază a realizării unei legături între producători şi reprezentanţi ai breslei editoriale”.

Anul acesta au fost alese: „Dance or Die” (Ahmad Joudeh, Siria), DeA Planeta Libri (Italia); „Love in Case of Emergency” (Daniela Krien, Germania), Diogenes Verlag (Elveţia); „Salt on Our Skin” (Benoîte Groult, Franţa), Editions Grasset & Fasquelle (Franţa); „The Invisible Girl” (Blue Jeans, Spania), Editorial Planeta (Spania); „The Wannsee Murder” (Lutz Wilhelm Kellerhoff, Germania), Elisabeth Ruge Agentur (Germania); „The Girl with the Leica” (Helena Janeczek, Germania), Gruppo editoriale Mauri Spagnol (Italia); „The Guest” (Nermin Yıldırım, Turcia), Kalem Agency (Turcia); „Keep Saying Their Names” (Simon Stranger, Norvegia), Oslo Literary Agency (Norvegia); „Play Dead” (A.F. Th. van der Heijden, Olanda), Singel Uitgeverijen (Olanda); „The Good Son” (You-jeong Jeong, Coreea de Sud), The Artists Partnership 9Marea Britanie); „Sangue giusto” (Francesca Melandri, Italia), The Italian Literary Agency (Italia); şi „Great, And You?” (Kathrin Weßling, Germania), Ullstein Buchverlage (Germania).

Citește și: Regina Elizabeth a II-a a fost surprinsă la volanul unei mașini, fără centura de siguranță

Ele vor fi prezentate pe 11 februarie, în cadrul Berlinale Co-Production Market.

Cea de-a 69-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin va avea loc în perioada 7 - 17 februarie.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE