Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Drapel tricolor uriaș, adus de Ziua Naționala in Targu Mureș de un parașutist din forțele speciale (GALERIE FOTO)

Postat la: 01.12.2016 - 13:54 | Scris de: Ziua News

0

Un drapel de dimensiuni uriașe a fost coborât, joi, în Piața Victoriei din Târgu Mureș, în cadrul ceremonialului dedicat Zilei Naționale, în timpul unui salt cu parașuta executat de multiplul campion la parașutism Gabriel Pop, din cadrul Brigăzii 6 Operații Speciale "Mihai Viteazul".

b59201c1-3bf5-4ae2-8e73-9ffeb0bacf5a

* LIVE UPDATE | LA MULȚI ANI, ROMÂNIA! Parada militară de Ziua Națională a României

În ciuda condițiilor meteorologice nefavorabile, militarul, care are peste 2.000 de parașutări la activ și numeroase premii naționale și internaționale, a executat un salt dintr-un avion deasupra centrului orașului Târgu Mureș, în timpul saltului a desfășurat un drapel de mari dimensiuni și a efectuat o aterizare de precizie, chiar în mijlocul mulțimii care participa la manifestările dedicate Zilei Naționale.

Ceremonia de la Târgu Mureș, organizată de Instituția Prefectului — Județul Mureș și Garnizoana Târgu Mureș, a mai cuprins un moment artistic, susținut de actorul și regizorul Liviu Pancu, o prezentare a istoricului Unirii de la 1918, cuvântul de salut din partea premierului Dacian Cioloș rostit de prefectul Lucian Goga, o paradă militară la care au luat parte forțe ale MApN, ISU, Jandarmerie, Poliție, Poliție Locală, SRI, SMURD și o paradă a portului popular.

Ceremonia a fost precedată de acordarea distincției "Fibula de la Suseni" de către Instituția Prefectului — Județul Mureș profesorului Mircea Chiorean, cofondator SMURD și fost șef al Clinicii Anestezie și Terapie Intensivă din Târgu Mureș (post-mortem), multiplului laureat internațional la înot Norbert Trandafir și unei reprezentante a societății civile, Ionela Horga Cozoș.

AGERPRES/(A — autor: Dorina Matiș, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA

citysmart.ro
detectivi


DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE

Sondaj Ziua News

    • Cine credeti ca va castiga majoritatea alegerilor parlamentare?

    • VOTEAZA