Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Șeful Statului Major al Fortelor Navale s-a intalnit cu omologul sau ucrainean. Ce au discutat

Postat la: 13.10.2017 - 04:10 | Scris de: Ziua News

0

Ieri, șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiralul Alexandru Mîrșu, s-a întâlnit, la Brăila, cu comandantul Forțelor Navale din Ucraina, viceamiralul Ihor Voroncheko, care a efectuat o vizită oficială în România, în perioada 11-12 octombrie.


Colonelul Corneliu Pavel, purtătorul de cuvânt al instituției militare spune că ”Discuțiile bilaterale ale celor doi oficiali au vizat identificarea unor noi direcții de cooperare militară dintre cele două forțe navale, pe termen mediu și lung, în bazinul Mării Negre și în zona Deltei Dunării,
în domeniul operațiilor și instruirii forțelor, precum și în cel al învățământului militar de marină”.


Pavel mai spune că activitatea face parte din Planul activităților internaționale al Ministerului Apărării Naționale pentru anul 2017 și contribuie la menținerea dialogului militar la nivel înalt, precum și la consolidarea relațiilor de colaborare dintre forțele navale ale României și Ucrainei.
 
DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE