Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Explozia in apartamentul din municipiul Botoșani, cauzata de un arc electric generat la pornirea unei hote

Postat la: 16.09.2017 - 09:55 | Scris de: Ziua News

0

Explozia care s-a produs, vineri, într-un apartament din municipiul Botoșani ar fi fost cauzată de un arc electric generat la pornirea unei hote, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență, col. Cristian Amarandei.

f007304e-a0ec-444b-b8ae-abf6e5cb5a8e

Potrivit acestuia, proprietarul apartamentului unde a avut loc incidentul ar fi sesizat mirosul puternic de gaz din locuință și ar fi încercat să deschidă hota.

"Explozia ar fi putut fi evitată dacă proprietarul ar fi încercat să aerisească camera prin deschiderea geamului. El a deschis hota, iar în acel moment s-a produs arcul electric, care, cel mai probabil, a declanșat explozia", a afirmat Amarandei.

Deflagrația s-a soldat cu rănirea gravă a proprietarului apartamentului, un bărbat de 71 de ani, precum și a altor patru persoane, dintre care și un copil de 11 ani, din apartamente vecine.

Alte peste 20 de persoane au fost evacuate, iar imobilul a devenit nelocuibil până la efectuarea unei expertize tehnice.

AGERPRES/(A — autor: Cristian Lupașcu, editor: Nona Jalbă, editor online: Gabriela Badea)

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE