Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










EXPLOZIE intr-un mall: Cel puțin 3 victime, zeci de persoane, printre care și 15 copii, au fost EVACUATE

Postat la: 13.10.2017 - 19:15 | Scris de: Ziua News

0

Trei persoane au fost rănite după ce vineri după-amiaza a explodat sistemul de stingere a incendiilor cu pulberi a unui mall din Gheorgheni, 75 de persoane, între care 15 copii, fiind nevoite să se autoevacueze, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, Alina Ciobotariu.

Aceasta a precizat că în urma exploziei sistemului de stingere a incendiilor din centrul comercial, trei persoane care au inhalat praf au avut nevoie de îngrijiri medicale, dar au refuzat transportul la spital.

Citește și: DEZASTRU în Guvernul Tudose! Informații incendiare despre noul vicepremier

Potrivit sursei citate, părinţii unora din cei 15 copii care se aflau în interior i-au transportat la spital pentru investigaţii.

'S-a produs o explozie la sistemul de stingere cu pulberi amplasat în tavanul mall-ului Slager din Gheorgheni, 75 de persoane s-au autoevacuat, dintre care 15 minori. La faţa locului au avut nevoie de îngrijiri medicale trei persoane care au inhalat praf de la sistemul de stingere, însă au refuzat transportul la spital. Mai mulţi părinţi şi-au adus copiii la spital să se asigure că nu au probleme, dar e posibil să mai meargă cu maşinile personale şi alte persoane care au fost în interior', a spus Alina Ciobotariu.

Citește și: Foarte interesant! Unde ar fi ajuns o parte din mita primită de Ancuța Macovei, directoarea ANAF

Potrivit sursei citate, sistemul de stingere a incendiului nu era deocamdată funcţional şi nu se ştie care este cauza exploziei.

La faţa locului au intervenit patru echipaje ale ISU Harghita, respectiv două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi două ambulanţe SMURD, precum şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

Citește și: Victor Ponta este bun de plată: Ce daune trebuie să-i plătească unui fost ministru și de ce

Patronul centrului comercial, Papp Ferenc, a declarat pentru AGERPRES că vineri a avut loc predarea sistemului de stingere a incendiilor, iar după o oră s-a produs explozia, fără să fie urmată de un incendiu.

Firma care a efectuat montarea instalaţiei este din Gheorgheni, are atestat pentru astfel de lucrări şi în prezent efectuează verificări privind cauzele care au dus la producerea exploziei.

Citește și: Lovitură de proporții pentru Radu Moraru! Din ce motiv a fost DAT AFARĂ de la Nașul TV

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE