Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Huzur la Transporturi: Ministerul primește 13,13 miliarde de lei, o creștere cu 74,4% fața de bugetul de anul trecut

Postat la: 12.02.2019 - 00:32 | Scris de: Ziua News

0

Comisiile de specialitate reunite ale Parlamentului au avizat, luni, pozitiv proiectul de buget pe anul 2019 al Ministerului Transporturilor, potrivit agerpres.ro.

Citeste si ALERTĂ Un alt deputat pleacă din PSD : Am decis că este timpul să 'mă rup' de acest tip de politică

Membrii comisiilor reunite pentru transporturi au aprobat proiectul cu 14 voturi ''pentru'', 7 voturi ''împotrivă'' şi două abţineri.

Deşi au fost depuse circa 200 de amendamente, au fost aprobate doar două, care se referă la creditele bugetare, respectiv posibilitatea contractării unor împrumuturi.

Propunerea de buget pentru Ministerul Transporturilor se ridică, în 2019, la 13,13 miliarde de lei, în creştere cu 74,4% faţă de execuţia preliminată pentru 2018, care a fost de 7,53 miliarde de lei.

La capitolul bunuri şi servicii este prevăzută o creştere de aproape 45%, la 11,471 milioane de lei, în timp ce cheltuielile de personal se majorează cu 10,74%, ajungând la 42 de milioane de lei.

Lista principalelor proiecte de construcţie autostrăzi, introduse în buget în anul 2019 cuprinde următoarele obiective: Autostrada Lugoj - Deva (sector Dumbrava-Deva), Autostrada Sebeş - Turda, Autostrada Suplacu de Barcău - Borş, Autostrada Câmpia Turzii - Târgu Mureş, Autostrada Varianta de Ocolire Bacău (profil de autostradă), Drumul expres Craiova - Piteşti, Autostrada de centură Sud a municipiului Bucureşti, inclusiv intervenţiile privind centura existentă (Lărgire la 4 benzi de circulaţie a Centurii Bucureşti între A1 - DN 5, DN 2 - A2 şi A1 - DN 7, pasajele Berceni, Domneşti, Olteniţa şi Mogoşoaia), Autostrada de centură Nord a municipiului Bucureşti, Autostrada Bucureşti - Braşov tronson Comarnic - Braşov sector Predeal - Cristian, podul suspendat peste Dunăre în zona Brăila, Autostrada Sibiu - Piteşti secţiunile 1, 4 şi 5.

Proiectele de autostrăzi în pregătire pentru care există deja alocări bugetare în anul 2019 cuprind: elaborarea/completarea studiilor de fezabilitate pentru autostrăzile Sibiu - Făgăraş, Târgu Neamţ - Târgu Mureş, elaborarea studiilor de fezabilitate şi a proiectelor tehnice pentru Autostrada Braşov - Bacău şi pentru drumurile de mare viteză Ploieşti - Buzău - Focşani - Bacău - Paşcani.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE