Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Irak: Zeci de mii de peshmerga desfașurați in provincia Kirkuk, pentru a contracara posibile amenințari irakiene

Postat la: 13.10.2017 - 12:24 | Scris de: Ziua News

0

Zeci de mii de combatanți kurzi sunt desfășurați în provincia petrolieră Kirkuk (nordul Irakului), multietnică, pentru a contracara posibile ''amenințări'' din partea forțelor irakiene, a anunțat vineri canalul kurd de televiziune Rudaw, citându-l pe vicepreședintele regiunii Kurdistan, Kosrat Rasul, relatează agenția Reuters.

0af36936-5a46-44dc-bcdb-f3f60860547e

''Zeci de mii de peshmerga (luptători kurzi) și membri ai forțelor de securitate sunt deja staționați în și în jurul Kirkukului'', a declarat Rasul. ''Alți cel puțin 6.000 de peshmerga sunt desfășurați de joi noaptea pentru a face față amenințării din partea forțelor irakiene'', a adăugat el.

Potrivit AFP, forțele guvernului irakian au lansat vineri operațiuni militare în provincia Kirkuk, pe care regiunea autonomă Kurdistan și-o dispută cu Bagdadul, a indicat un general al armatei irakiene.

''Forțele armate irakiene avansează pentru a-și relua posturile militare care au fost ocupate în cursul evenimentelor din iunie 2014'', când combatanții peshmerga au preluat controlul pozițiilor forțelor guvernului central în haosul creat de înaintarea jihadiștilor'', a precizat generalul irakian sub rezerva anonimatului.

AGERPRES/(AS — autor: Angela Sârbu, editor: Gabriela Ionescu)

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE