Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Iranul si Israelul lasa la o parte orice dusmanie atunci cand e vorba de afaceri

Postat la: 02.12.2016 - 12:14 | Scris de: Ziua News

0

Israelul cumpără submarine de la un holding german care numără printre principalii săi investitori guvernul de la Teheran, a dezvăluit vineri ziarul Yediot Aharonot, citat de EFE, conform agerpres.

'Iranul este partener într-o companie care vinde submarine Israelului', titrează pe prima pagină ziarul cu cel mai mare tiraj din ţară, într-un articol în care descrie relaţia financiară istorică dintre grupul Thyssenkrupp şi Iran, care datează din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Citeşte şi: Reacţia vehementă a Teheranului, după ce Congresul american a prelungit sancţiunile

Potrivit sursei citate, către anul 1977, când încă holdingul german nu avea în portofoliu şantierele HDW, care fabrică submarinele Dolphin, compania de stat IFIC, care canalizează investiţiile iraniene în străinătate, ajunsese să deţină o participaţie de 24,9% în Thyssenkrupp. În 2005, la puţin timp după ce Washingtonul a inclus Iranul în aşa-numita 'axă a răului', compania iraniană deţinea 7,8% din acţiunile grupului german - al treilea investitor -, dar acestea s-au redus la 4,5%, cât sunt şi în prezent, la presiunile preşedintelui american de la acea vreme, republicanul George W. Bush, scrie ziarul israelian.

Tot pe atunci, Israelul lansa o campanie internaţională pentru a impune sancţiuni Iranului din cauza programului nuclear desfăşurat de această ţară, frânat în 2015 ca urmare a unui acord internaţional promovat de actualul preşedinte american, democratul Barack Obama.

În acest context, cotidianul Yediot Aharonot se întreabă dacă guvernul israelian ştia - în pofida cererilor pe care le adresa comunităţii internaţionale de a impune sancţiuni Teheranului - că submarinele sale proveneau de la un grup cu participaţie statală iraniană, lucru care în teorie este interzis de legislaţia statului Israel. Ziarul israelian se mai întreabă dacă este posibil ca secretele militare ale submarinului să fi ajuns la Iran, stat pe care Israelul îl consideră principalul său duşman.

Marina israeliană dispune de cinci submarine Dolphin, iar în 2017 ar urma să primească un al şaselea, la a cărui finanţare a participat guvernul cancelarului german Angela Merkel.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA

citysmart.ro
detectivi


DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE

Sondaj Ziua News

    • Cine credeti ca va castiga majoritatea alegerilor parlamentare?

    • VOTEAZA