Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Membrii Consiliului BNR: Creșterea economica, o accelerare mai puternica decat cea anticipata, temperare mai pronunțata in 2018

Postat la: 14.11.2017 - 16:25 | Scris de: Ziua News

0

Creșterea economică este așteptată să consemneze în 2017 o accelerare sensibil mai puternică decât cea anticipată anterior, urmată de o temperare mai pronunțată în 2018 și o încetinire modestă în 2019, reiese din minuta ședinței de politică monetară a Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României din 7 noiembrie 2017.

0634661c-9110-4d8e-8de9-1e624cab0aa2

"În discuțiile privind pattern-ul probabil al excedentului de cerere agregată, membrii Consiliului au remarcat că avansul economic este așteptat să consemneze în 2017 o accelerare sensibil mai puternică decât cea anticipată anterior, urmată de o temperare mai pronunțată în 2018 și o încetinire modestă în 2019, dinamica ei prognozată rămânând deasupra ritmului PIB potențial în 2018, dar coborând apoi la o valoare ușor inferioară. S-a arătat că perspectiva are ca suport probabila prelungire până în 2018 a caracterului expansionist al politicii fiscale și a celei de venituri, dar în atenuare graduală față de 2016; ea presupune și diminuarea progresivă a gradului de relaxare a condițiilor monetare față de anul 2017, dar și îmbunătățirea absorbției fondurilor europene și o expansiune economică relativ mai robustă pe termen scurt în zona euro/UE și pe plan global", se spune în minută.

Potrivit documentului, în evaluarea membrilor Consiliului, consumul gospodăriilor populației își va mări probabil mai mult contribuția la creșterea economică din intervalul 2017-2018, în timp ce rolul formării brute de capital fix ar putea rămâne modest, dar în relativă creștere în raport cu precedenta evaluare. Unii membri ai Consiliului și-au reiterat preocuparea legată de acest tipar de creștere și au argumentat nevoia redresării investițiilor, condiționată însă de absorbția fondurilor europene și realizarea investițiilor publice, de situația profiturilor companiilor, precum și de calitatea infrastructurii și disponibilitatea forței de muncă calificate; deosebit de importantă este și încrederea investitorilor, dependentă inclusiv de evoluția fundamentelor și de predictibilitatea cadrului legislativ.

"În urma analizei, numeroși membri ai Consiliului au apreciat că actualul context reclamă continuarea ajustării conduitei politicii monetare printr-o reacție suplimentară celei de îngustare până la amplitudinea standard de ą1 punct procentual a coridorului ratele dobânzilor facilităților permanente. Dintre opțiunile evaluate s-a considerat că, în contextul dat, cea mai potrivită ar fi o schimbare a manierei de gestionare a lichidității din sistemul bancar de către BNR, de natură să consolideze influența și relevanța ratei dobânzii de politică monetară și rolul său de semnal, implicit transmisia impulsurilor modificării acesteia în perspectivă", se spune în documentul citat.

Referitor la poziția ciclică a economiei, membrii Consiliului au observat că, potrivit datelor statistice revizuite, creșterea economică a cunoscut în trimestrul II o accelerare mai pronunțată în termeni anuali decât cea comunicată inițial, respectiv de 6,1%, de la 5,7% în trimestrul anterior, și doar o încetinire marginală în termeni trimestriali, semnalizând o deschidere mai mare a gap-ului pozitiv al PIB în acest interval. Sporul de ritm al creșterii a fost generat preponderent de variația stocurilor și în mică măsură de consumul privat, care și-a consolidat însă contribuția majoritară la dinamica anuală a PIB, precum și de formarea brută de capital fix, în timp ce exportul net a acționat în sens opus, aportul său redevenind negativ.

Totodată, s-a apreciat că expansiunea economică din semestrul II o va depăși probabil ca dinamică anuală pe cea din prima parte a anului, precum și pe cea previzionată anterior, anticipându-se o accelerare a acesteia în trimestrul III, urmată de o ușoară încetinire în trimestrul IV, de natură să conducă la o creștere relativ mai amplă a excedentului de cerere agregată.

De asemenea, în ceea ce privește piața muncii, membrii Consiliului au subliniat nivelul record atins în august, pentru a patra lună consecutiv, de efectivul salariaților din economie, dar și tendința descendentă în accentuare a dinamicii anuale a acestuia, indicând o potențială restrângere a spațiului de creștere în perspectivă a gradului de ocupare și, respectiv, o îngreunare a procesului de recrutare la nivelul firmelor. A fost semnalată și noua scădere consemnată în septembrie de rata șomajului, la 5%.

Conform estimărilor publicate marți de Institutul Național de Statistică, produsul intern brut (PIB-ul) României a înregistrat în trimestrul trei un avans de 8,8% pe serie brută, respectiv 8,6 pe serie ajustată sezonier, raportat la perioada similară a anului trecut, iar PIB-ul a crescut în termeni reali cu 2,6% în trimestrul trei față de trimestrul doi din anul 2017.

În primele nouă luni din acest an, economia României a înregistrat o creștere cu 7% pe serie brută și cu 6,9% pe seria ajustată sezonier.

AGERPRES/(AS — autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE