Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Migranți: Roma saluta noile masuri de control maritim adoptate de Libia

Postat la: 13.08.2017 - 13:54 | Scris de: Ziua News

0

Guvernul italian a salutat duminică noile măsuri de control maritim adoptate de către Tripoli pentru controlul apelor libiene, evocând o 'reechilibrare în curs în Mediterana' în vederea scăderii fluxului de migranți, informează France Presse.

b64d7423-f5c8-47fa-b514-e036fcab2c77

''Guvernul libian al lui Fayez al-Sarraj a cerut ajutorul Italiei și este pregătit să pună în practică zona Sar în apele sale, să colaboreze cu Europa și să investească în paza de coastă: acesta este semnul unei reechilibrări în curs în Mediterana'', a afirmat ministrul de externe italian Angelino Alfano, într-un interviu acordat cotidianului La Stampa.

Forțele navale libiene au anunțat joi crearea unei zone de căutare și salvare (Sar) în largul coastelor Libiei, zonă interzisă navelor străine fără autorizație, în special vaselor ONG-urilor implicate în salvarea de migranți.

Organizația Medici Fără Frontiere (MSF) a anunțat sâmbătă că suspendă operațiunile de salvare a migranților din Marea Mediterană deoarece se simte amenințată de comportamentul gărzilor de coastă libiene și de faptul că guvernul italian le-a îngreunat activitatea.

Navele organizațiilor umanitare au jucat un rol tot mai important în operațiunile de salvare, recuperând de la începutul anului peste o treime din migranții naufragiați, comparativ cu mai puțin de un procent în 2014. Totuși, autoritățile italiene se tem că ONG-urile facilitează traficul de persoane și că încurajează migranții să încerce traversarea Mediteranei.

La rândul său, ONG-ul german Sea-Eye a anunțat duminică suspendarea operațiunilor sale în Mediterana. ''Nu ne putem continua munca, nu putem garanta securitatea echipajelor noastre'', a scris pe Twitter fondatorul Sea-Eye, Michael Buschheuer.

Aproape 600.000 de migranți au ajuns în Italia în ultimii patru ani, marea majoritate pornind pe mare din Libia, țară aflată în haos, în ambarcațiuni improvizate operate de traficanți de persoane. Peste 13.000 de migranți și-au pierdut viața încercând să traverseze Marea Mediterană în acest mod.

AGERPRES/(AS — editor: Tudor Martalogu, editor online: Ada Vîlceanu)

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE