Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Mobilizare de masa la Havana, la funeraliile lui Fidel Castro

Postat la: 30.11.2016 - 07:55 | Scris de: Ziua News

0

Mai multe sute de mii de cubanezi și-au adus omagiul marți fostului președinte Fidel Castro în prezența liderilor de stânga din America Latină și Africa, la ultima ceremonie organizată la Havana înainte ca cenușa fostului lider la Revoluției comuniste cubaneze să plece într-un pelerinaj de patru zile către Santiago de Cuba, scrie AFP.

a762d185-2105-41ca-9335-561f811e9a58

La ceremonie nu a participat niciun lider occidental, dar nici liderii chinez, iranian sau rus, care s-au declarat prieteni ai Cubei.

"Viva la revolucion!" și "Fidel! Fidel!" au scandat miile de cubanezi de toate vârstele înainte de începerea ceremoniei de la ora 19.00, ora locală, în fața memorialului eroilor independenței din piața Revoluției, în centrul Havanei.

Liceeni, funcționari, polițiști și militari, au umplut esplanada emblematică a capitalei cubaneze, dar și bulevardele din apropiere.

O femeie de 71 de ani, pensionată din armată, își îmbrăcase uniforma din nou. "Această maree umană demonstrează că Comandantul meu a fost iubit de un întreg popor și că nimeni nu poate anula această revoluție", a afirmat ea.

Liderii socialiști din american latină și-au adus și ei omagiul lui Castro. "Azi, mai uniți ca oricând, poporul Americii Latine(...) vom continua să luptăm pentru aceste idei, jurăm!" a spus președintele ecuadorian Rafael Correa.

Majoritatea liderilor occidentali au refuzat invitația, cu excepția premierului grec Alexis Tsipras.

Președintele american Barack Obama, artizanul apropierii istorice dintre SUA și Cuba în 2014, nu a trimis o delegație oficială la funeraliile lui Fidel Castro.

Președinții țărilor "prietene", rusul Vladimir Putin, chinezul Xi Jinping și Iranianul Hassan Rouhani, au trimis înalți oficiali care să-i reprezinte.

Șeful de stat columbian, Jose Manuel Santos, și el de stânga, a renunțat la vizită în ultimul moment.

Pe de altă parte, liderii africani Robert Mugabe din Zimbabwe, Teodoro Obiang Nguema din Guineea Ecuatorială și Jacob Zuama din Africa de Sud au fost prezenți, la fel ca și regele Juan Carlos al Spaniei.

După omagiile de la Havana, urna care conține cenușa liderului comunist cubanez va traversa de miercuri până sâmbătă mia de kilometri care desparte capitala de orașul estic Santiago de Cuba, refăcând în sens invers drumul parcurs de tânărul Fidel în așa-numita "caravană a libertății" la începutul revoluției comuniste din 1959.

Duminică, cenușa va fi înmormântată în cimitirul Sfânta Ifigenia de Santiago, în cadrul unei ceremonii care va pune astfel capăt doliului național de nouă zile.

AGERPRES/(AS — editor: Ana Maria Luca, editor online: Simona Aruștei)

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA

citysmart.ro
detectivi


DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE

Sondaj Ziua News

    • Cine credeti ca va castiga majoritatea alegerilor parlamentare?

    • VOTEAZA