Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Noua strategie a SUA fața de Iran: Președintele Trump nu certifica respectarea acordului nuclear

Postat la: 13.10.2017 - 21:25 | Scris de: Ziua News

0

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat vineri că nu certifică respectarea de către Iran a acordului încheiat în 2015 cu marile puteri (SUA, Rusia, China, Regatul Unit și Franța) și a anunțat o strategie americană mai dură față de Teheran, transmit agențiile de presă internaționale.

52718a89-cc63-45af-9fa8-c80ae58a5af4

Trump nu a retras SUA din acordul care prevede înghețarea programului nuclear militar al Iranului, în schimbul ridicării unor sancțiuni internaționale, dar a susținut că poate decide retragerea în orice moment, dacă eforturile de a remedia punctele slabe din acord nu dau rezultate. Președintele a acordat Congresului 60 de zile pentru a decide eventuala reintroducere a sancțiunilor respective.

"Astăzi anunț strategia noastră, precum și câțiva pași importanți pe care îi facem pentru a ne opune acțiunilor ostile ale regimului iranian și pentru a ne asigura că Iranul nu va obține niciodată — chiar niciodată — arma nucleară", a declarat Trump.

Liderul de la Casa Albă a acuzat Teheranul că încalcă spiritul acordului, care reprezintă doar o soluție pe termen scurt, și a susținut că predecesorul său, Barack Obama, "s-a concentrat ca un miop asupra programului nuclear al Iranului". Trump a afirmat că Iranul exportă violență, destabilizează țările vecine și susține terorismul.

Concret, noua strategie americană prevede ca SUA să neutralizeze influența iraniană și să împiedice finanțarea guvernului de la Teheran și a Gărzii Republicane iraniene, care sprijină teroriștii.

AGERPRES/(AS — editor: Marius Hosu, editor online: Simona Aruștei)

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE