Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Nuclearelectrica este pe ultima suta de metri in negocierile pentru constructia reactoarelor 3 si 4

Postat la: 19.10.2016 - 13:10 | Scris de: Ziua News

0

Negocierile cu chinezii de la CGN pentru realizarea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă sunt pe ultima sută de metri, printre aspectele care încă se discută fiind rolul statului român în acest proiect, a declarat, astăzi, Daniela Lulache, directorul general al Nuclearelectrica, citată de Agerpres.
 

"Suntem pe ultima sută de metri, dar mai sunt câteva aspecte de clarificat. Primordial, sunt aspecte ce țin de rolul statului în acest proiect. Mai avem o etapă de consultări cu diverse instituții ale statului și am avut nevoie de încă puțin timp", a spus Lulache.

În ședința de luni, Adunarea Generală Extraordinară a Nuclearelectrica a aprobat extinderea până la 20 decembrie a termenului de negociere pentru proiectul reactoarelor 3 și 4. Lulache a arătat că speră ca negocierile să fie finalizate până atunci.
 
Întrebată de ce a fost fixat tocmai acest termen, Lulache a răspuns: "Au fost multe socoteli. Pe de-o parte, încercăm să ne ținem de niște termene asumate. Pe de altă parte, era clar că mai este nevoie de ceva timp și 20 decembrie este rezultatul unei aritmetici combinate cu faptul că încercăm să terminăm înainte de finalul anului și de Sărbători".
 
Totodată, ea a fost întrebată dacă termenul va fi prelungit din nou în cazul în care negocierile nu se vor finaliza până la 20 decembrie. "Îmi place să cred că da, pentru că din punctul meu de vedere suntem la final și trebuie să facem toate eforturile să ne atingem scopul. Elementul timp este subsidiar scopului primordial, respectiv să facem proiectul", a spus Lulache.
 
Negocierile cu compania chineză CGN pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă au fost prelungite până la data de 20 decembrie 2016, potrivit unei decizii a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor Nuclearelectrica, care a avut loc luni, 17 octombrie.
 
Astfel, acționarii au aprobat continuarea "negocierilor asupra Documentelor Investiției în aceleași condiții din Memorandumul de Înțelegere privind dezvoltarea, construirea, operarea și dezafectarea Unităților 3 și 4 de la CNE Cernavodă ('MoU'), până la dată de 20 decembrie 2016, cu aplicarea tuturor celorlalte prevederi ale MoU, inclusiv posibilitatea oricărei părți de a înceta MoU fără nicio despăgubire printr-o simplă notificare scrisă către cealaltă Parte, în cazul în care nu s-a ajuns la un acord asupra Documentelor Investiției și în măsură în care întârzierea nu a fost cauzată de respectiva Parte", se arată în document.
 
Termenul de finalizare a negocierilor a fost prelungit de mai multe ori până acum. Ultima dată, acest termen fusese extins până la data de 8 septembrie 2016.
 
Totodată, acționarii au respins o solicitare a Fondului Proprietatea, care a cerut Nuclearelectrica să prezinte un raport privind suma cheltuită până acum cu acest proiect, precum și suma bugetată de companie pentru următorii ani, în scopul susținerii reactoarelor 3 și 4.
 
În urmă cu o săptămână, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, declara că proiectul realizării reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă se va regăsi în strategia energetică a României, întrucât în acest proiect s-a investit deja peste un miliard de euro.
 
"E clar că există, cel puțin așa arată modelarea noastră, există loc pentru industria nucleară și pentru reactoarele 3 și 4, mai în toate scenariile. Sigur, datorită și unor condiții particulare, pentru că noi deja am investit în aceste reactoare o sumă apreciabilă de bani, peste un miliard de euro cel puțin. Există deja infrastructură pentru care s-au plătit bani. Există o rațiune pentru care în mod particular acest proiect are sens. Are sens din punctul de vedere al decarbonizării", a susținut Grigorescu.
 
Potrivit acestuia, România are și experiența necesară pentru derularea acestui proiect.
 
"Este una dintre resurse din a cărei exploatare ne întărim siguranța energetică, pentru că avem un ciclu nuclear integrat, chiar dacă nu complet, cu o tehnologie nord-americană. Suntem singurii din regiune care avem această tehnologie și această abilitate de a fi în continuare independenți din acest punct de vedere", a continuat ministrul.
 
Guvernul a aprobat la începutul acestui an o scrisoare-suport prin care certifică faptul că proiectul reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă este unul strategic prioritar pentru România și care poate fi implementat doar cu sprijinul statului, a declarat Daniela Lulache, într-o conferință de presă care a avut loc în luna mai.
 
"Avem o procedură de negociere în plină desfășurare cu partenerul chinez. Pot să vă jur că sunt în plină desfășurare. Jumătate din timpul nostru fizic este alocat acestui proiect. Suntem implicați într-o comisie de negociere, iar în această comisie de negociere sunt și reprezentanți ai statului. Negociem zi de zi și avansăm în acest proiect, în care suntem într-o ultimă etapă", a precizat Lulache.
 
Ea a arătat că scrisoarea conține inclusiv schemele de sprijin care pot fi acordate acestui proiect.
 
"Guvernul a emis o scrisoare-suport, ca parte din acest întreg mecanism și care în principiu spune următoarele: România este conștientă că acest proiect se poate dezvolta doar cu implicarea și sprijinul statului român, statul român consideră acest proiect un proiect strategic prioritar și descrie o serie de mecanisme de sprijin pe care să le analizeze și să le acorde pentru dezvoltarea proiectului. Parte din aceste mecanisme de sprijin sunt implementarea mecanismului contractelor pentru diferență, o serie de facilități fiscale eventual, garanții de stat pentru finanțarea proiectului", a precizat oficialul Nuclearelectrica.
 
Lulache a mai spus că o parte din aceste mecanisme de sprijin reprezintă ajutoare de stat și vor trebui aprobate de către Comisia Europeană.
 
"Evident, toate aceste mecanisme vor fi asigurate în anumite condiții. De exemplu, pentru implementarea mecanismului contractelor pentru diferență, suntem conștienți că va trebui să trecem printr-un proces de negociere și analiză cu Comisia Europeană și că trebuie ca acest mecanism să facă față mai multor teste, inclusiv celor a ajutoarelor de stat. Și atunci, acordarea acestora este condiționată de parcurgerea cu succes a acestor etape", a adăugat Lulache.
 
Pe 9 noiembrie 2015, reprezentanții Nuclearelectrica și China General Nuclear Power Corporation (CGN) au semnat Memorandumul de Înțelegere privind dezvoltarea, construcția, operarea și dezafectarea unităților 3 și 4 ale centralei nuclearo-electrice Cernavodă.
 
DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA

citysmart.ro
detectivi


DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE

Sondaj Ziua News

    • Cine credeti ca va castiga majoritatea alegerilor parlamentare?

    • VOTEAZA