Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Nunta anului in Regatul Unit: Pippa Middleton s-a casatorit cu James Matthews (GALERIE FOTO)

Postat la: 20.05.2017 - 15:55 | Scris de: Ziua News

0

Pippa Middleton, devenită celebră după apariția fermecătoare pe care a avut-o în urmă cu șase ani la nunta surorii sale, Kate, cu prințul William, a pășit sâmbătă la brațul tatălui său în fața altarului bisericii St Mark's din Englefield (la vest de Londra), pentru a se căsători cu milionarul James Matthews, transmit AFP și Reuters.

87f750bd-b9e7-474d-ad99-c6750ba503c3

Frumoasa Pippa, 33 de ani, a purtat o rochie de mireasă tradițională, din dantelă albă, cu decolteu în spate, în formă de inimă, creație a britanicului Giles Deacon. Ea a sosit la biserică alături de tatăl său, la bordul unui bolid Jaguar decapotabil din 1951. Pippa a fost așteptată de logodnicul James Matthews, un finanțator bogat, fost pilot de curse profesionist și moștenitor al titlului scoțian Laird de Glen Affric. Cei doi s-au logodit 17 iulie 2016.

Prințul Harry a fost văzut fără prietena sa, actrița americană Meghan Markle. El a venit la eveniment alături de fratele său, prințul William, a cărui soție, Kate, ducesa de Cambridge, a venit îmbrăcată cu o elegantă rochie roz, asortată cu o pălărie de aceeași culoare.

Cei doi copii ai ducilor de Cambridge, prințul George, 3 ani și prințesa Charlotte, 2 ani, au jucat rolurile de cavaler și domnișoară de onoare.

La eveniment au mai fost prezenți și campionul elvețian de tenis Roger Federer, alături de soția sa, dar și prințesa Beatrice de York, verișoară a prinților William și Harry.

Conform comentatorilor, cea mai importantă zi din viața Pippei risca să fie umbrită de eventuala prezență la eveniment a noii prietene a prințului Harry, actrița Meghan Markle. Însă actrița americană a lipsit de la nuntă sau a reușit să se ferească de privirile iscoditoare ale numeroșilor fotografi.

Nunta se va desfășura după o tematică scoțiană, în acordurile celebrelor cimpoaie și cu whisky de cea mai bună calitate, conform Daily Mail.

AGERPRES/(AS — editor: Codruț Bălu, editor online: Anda Badea)

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA

citysmart.ro
detectivi


DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE