Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Oil Terminal, declaratii de avere Daniela Moldoveanu are trei terenuri, o casa, doua masini si mai multe credite (documente)

Postat la: 13.01.2018 - 18:10 | Scris de: Ziua News

0

Daniela Moldoveanu este șef serviciu în cadrul societății Oil Terminal SA. Potrivit declarației de avere aferente anului 2015, Daniela Moldoveanu deține împreună cu Nicu Moldoveanu un teren intravilan în municipiul Constanța, dobândit în anul 2004, cu o suprafață de 970 m2, obținut prin contract de vânzare-cumpărare, cotă-parte 50%. De asemenea, Moldoveanu deține un teren agricol, cotă-parte 25%, împreună cu Crina Ghițun, obținut prin contract de vânzare-cumpărare. Terenul are două hectare și a fost achiziționat în anul 2007.
 
Daniela Moldoveanu a mai raportat un teren agricol de 10 hectare în Casimcea, județul Tulcea, deținut de Nicu Moldoveanu (cotă-parte 50%). Terenul agricol a fost dobândit în anul 2014.
 
Daniela Moldoveanu mai deține o casă de locuit în municipiul Constanța, împreună cu Nicu Moldoveanu, achiziționat prin contract de vânzare-cumpărare în anul 2004. Suprafața proprietății este de 136 m2. Bunurile apar și în declarația de avere pe anul 2016.
 
La categoria bunuri mobile, Moldoveanu deține două autoturisme dobândite prin contracte de vânzare-cumpărare: un Opel (1998) și un Daewoo Tico (1998). Mașinile apar în ambele declarații de avere.
 
Daniela Moldoveanu nu deține bunuri sub formă de metale prețioase, bijuterii, obiecte de artă și de cult, colecții de artă și numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural național sau universal a căror valoare însumată depășește 5.000 de euro.
 
Potrivit declarației de avere pe anul fiscal 2016, Moldoveanu are un depozit bancar în valoare de 8.000 de lei, deschis la Banca Transilvania Constanța în anul 2016.
 
La capitolul datorii, pentru anul fiscal 2016, Daniela Moldoveanu a raportat un credit în valoare de 30.000 de lei, la Banca Transilvania, contractat în anul 2013, data scadentă - 2017. Tot la Banca Transilvania, Moldoveanu are două credite, unul de 25.000 de lei, contractat în anul 2014 (data scadentă: 2017), și al doilea în valoare de 12.000 de lei, contractat în 2012 (data scadentă: 2016), precum și un card de credit de 3.000 de lei, contractat în anul 2011 (data scadentă: 2016). Datoriile apar și în declarația de avere pentru anul 2015.
 
Daniela Moldoveanu a declarat, pentru anul fiscal 2016, un venit anual de 50.954 de lei, obținut în calitate de șef serviciu în cadrul societății Oil Terminal SA. În declarația de avere mai apar venitul soțului, Nicu Moldoveanu, de 35.748 de lei, sumă obținută în calitate de ofițer de poliție în cadrul Instituției Prefectului - Județul Constanța - SPCRPCIV, și suma de 6.404 lei, obținută din activități agricole. De asemenea, este consemnată și alocația copilului - 1.008 lei. În anul fiscal 2015, Daniela Moldoveanu a câștigat 42.587 de lei, soțul acesteia, 30.715 iar fiul, 756 de lei.

Declarațiile de interese pe anii 2015 și 2016 nu sunt completate.
 
În secțiunea „Documente“, puteți vizualiza declarațiile de avere și de interese ale Danielei Moldoveanu, șef serviciu în cadrul Oil Terminal.
 
Aleșii locali, demnitarii, persoanele cu funcții de conducere și control, precum și funcționarii publici au obligația să își depună sau să își actualizeze declarațiile de avere și declarațiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanța prezintă averile și interesele demnitarilor și ale angajaților celor mai importante instituții publice din județul Constanța și ai companiilor naționale, așa cum apar acestea fie pe site-urile instituțiilor, fie pe cel al Agenției Naționale de Integritate.
 
DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE