Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Omorați-i pe bandiți!

Postat la: 17.09.2017 - 13:40 | Scris de: Ziua News

0

ShareTweet Nea Mihai Cenușă, consătean, care avea o povarnă, trăia trei sferturi din timp lângă cazanul lui de țuică. Lua cel mai mic uium, iar sângerenii îl iubeau pentru sinceritatea glumeață și bucuria de a supraveghea personal ca omul care venea cu cărătorul de prune fermentate, pe carul cu boi, să nu prăjească borhotul, iar licoarea să nu iasă, Doamne ferește, cum trebuie. Nea Cenușă, un bărbat de statură medie, părea mereu cherchelit, dar beat niciodată. Gusta cu o lingură de lemn țuica, luată direct de la cele trei țuțuroaie, terminale ale țivierului, plescăia ca un degustător din comisiile europene de doctori în apreciat cu limba și cerul gurii și dădea verdictul. Mai las-o, îi zicea lui Boloagă, mai merge o juma de deca. Nu mai băga lemne, să meargă focul încet! Ai mei, bunicii de mamă, făceau și ei două, trei cazane acolo, la povarna de la capătul Izvorului, iar eu, copil, căscam gura la ce tăifăsuiau, până adormeam, după miezul nopții, lipit de spatele cald al cazanului care picura țuică. Aburul țuicii mi-a rămas prietenos, iar o diplomă din 1933, obținută cu țuica de Sângeru, de celălalt bunic, Victor, m-a confirmat ca adept al licorii. Pe diplomă scria medalia de aur și am găsit-o în pod, sub niște angarale vechi, iertată de furia devastatoare care s-a abătut 50 de ani peste casa și familia mea. Dar să revin la nea Mihai Cenușă, personaj pe care nu-l pot uita și îl am cred și în unul din cele patru volume ale mele poreclite, pe copertă, ”Ciorne”, dar care sunt cele mai prețioase texte, în litera prozei jurnalistice, pe care le-am scris și publicat. El a fost arestat prin anii 5o și ceva după ce un vecin l-a turnat că înjură de Răsărit. ”Tu-i Răsăritul mă-sii de viață!” zicea el, în povarnă, ocolind jenat un F din înjurătură, iar ăia de la Secu, în care intraseră, cu funcția directă de colonei, și doi băieți din neamul lui Beșină sau Căcărează, nu mai țin minte, băieți cu dosar bun, cu patru clase, dar devotați cauzei poporului, l-au ascultat. Au stat, pe dinafară, cu urechea lipită de peretele povernei și l-au auzit pe nea Mihai Cenușă înjurând de Răsărit. Păi de la Răsărit venea lumina sovietelor. Se putea înjura de Apus! Ce am uitat să spun e că nea Mihai mai zicea, clipind șiret din ochi, ”Omorăți-i pe bandiți!”. Bandiți erau numiți atunci, de Securitate, luptătorii anticomuniști din munți. Bandiți le spunea nea Cenușă, trădătorilor care se dăduseră cu rușii, dar știindu-se ascultat, făcea cu ochiul și apoi striga tare vorbele astea. ”Colabora”, adică, la noua ordine și îi voia omorâți pe bandiți. Numai că bandiții din mintea lui nea Mihai Cenușă nu coincideau cu cei din mintea celor care l-au umflat, negustând sarcastica lui deghizare, într-o noapte, de lângă cazanul cu prune care fierbeau. Judecat sumar pentru trădare de țară a ajuns la Canal, unde exercițiul roabei nu s-a potrivit fizicului său și a murit repede. Familia n-a știut niciodată când s-a isprăvit viața lui Mihai Cenușă, tată și bunic pentru unii, și când și-a schimbat nu ”porecla în renume”, ci numele într-o realitate tragică. Cenușa lui nea Cenușă, care obișnuia să strige ironic ”Omorăți-i pe bandiți!”, acoperă încă, într-o infimă parte, cerul dobrogean, întunecat uneori și de belșugul de oase fumegânde. ShareTweet
Sursa: ampress.ro
DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE