Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Opinie separata: Trei judecatori CCR au vrut sa-i permita lui Dragnea sa fie premier

Postat la: 20.06.2017 - 17:14 | Scris de: Ziua News

0

Curtea Constituţională a României (CCR) a publicat motivarea deciziei cu privire la articolul 2 din Legea 90/2001, prin care persoanelor condamnate penal nu li se permite să fie membri au guvernului. Deşi au respins excepţia de constituţionalitate, judecătorii CCR consideră că interdicţia ca persoanele condamnate să facă parte din Guvern trebuie să înceteze, conform legislaţiei în vigoare, în caz de reabilitare, dezincriminare sau amnistie.

Trei judecători - Valer Dorneanu, Marian Enache şi Simona-Maya Teodoroiu - au formulat o opinie separată. Potrivit celor trei judecători, excepţia de constituţionalitate ar fi trebuit admisă din mai multe motive.

Vezi AICI motivarea CCR! (.pdf)

"(...) funcţiile şi demnităţile publice de natură politică nu pot fi comparate, în privinţa condiţiilor de acces, cu cele de carieră, aşadar cu cele care implică apartenenţa la un corp profesional", scriu cei trei judecători în opinia separată. Aceştia motivează că deşi accesul la alte funcţii politice se face prin alegeri, "sub aspectul condițiilor de acces, nu se poate realiza nici o diferenţiere – decât artificială – între aceştia, întrucât toţi sunt subiecţii unor raporturi pure de drept constituţional".

"Cu atât mai paradoxală este situaţia cu cât Guvernul se află sub control parlamentar, iar controlul activităţii sale poate fi realizată de o autoritate ai cărei reprezentanți, deşi aleşi de popor, nu beneficiază de un trecut integru, asemenea membrilor Guvernului, prin efectul sintagmei criticate. A fost voinţa constituantului originar de a condiţiona doar de existenţa drepturilor electorale accesul la funcţiile/demnităţile pur politice de la vârful celor două puteri, şi nu de condiţii de acces suplimentare, de natură să creeze o diferenţiere vădită între aceste funcţii/ demnităţi politice", se mai arată în document.

Raportând la situaţii similare din jurisprudenţa CCR, judecătorii afirmă că "în mod logic, trebuie să se aplice acelaşi tratament juridic, în caz contrar aflându-ne fie în prezenţa unui privilegiu, fie al unei discriminări".

"În situaţia de faţă, nu putem decât să constatăm că ne aflăm în ipoteza unei discriminări, întrucât o condiţie suplimentară infraconstituţională nu permite accesul persoanei la funcţia de membru al Guvernului, în condiţiile în care alte funcţii cu semnificaţie majoră sunt ocupate în lipsa acestei condiţii, aşadar aplicându-se şi raportându-se doar la condiţiile prevăzute de Constituţie", se mai arată în motivare.

Ştire în curs de actualizare.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE