Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Pastorul canadian eliberat de Coreea de Nord vorbește de "singuratatea sufocanta" din detenția de doi ani și jumatate

Postat la: 14.08.2017 - 00:25 | Scris de: Ziua News

0

Pastorul canadian eliberat de Coreea de Nord a descris duminică, la reîntoarcerea acasă, condițiile dificile ale celor doi ani și jumătate de detenție vorbind de o "singurătate sufocantă", transmite AFP.

20184233-0be4-412e-9ef7-5c582df05aaf

Încarcerat din ianuarie 2015, pastorul Hyeon Soo Lim, 62 ani, a apărut duminică în congregația sa din Mississauga (Ontario), a doua zi de la revenirea în Canada.

El a fost eliberat miercuri de regimul de la Phenian din "motive medicale", după ce fusese condamnat la închisoare pe viață și muncă forțată, pentru 'acte subversive' împotriva regimului nord-coreean, acuzații dezmințite mereu de guvernul canadian.

Într-o declarație, pastorul Lim a vorbit despre condițiile dificile din prima zi a detenției până la eliberare, în care a luat toate mesele singur și era dificil de întrevăzut "cum și când se va termina toată această încercare".

El a trebuit, într-un sol adesea înghețat, "să sape gropi de un metru pe un metru adâncime" având nevoie uneori de două zile pentru a-și finaliza sarcina și suferind degerături. Lim a muncit de asemenea într-un centru de depozitare a cărbunelui.

Guvernul canadian a mulțumit diplomației suedeze pentru rolul său cheie în eliberarea pastorului.

Această eliberare a fost obținută într-un moment în care tensiunile sunt din ce în ce mai mari între regimul de la Phenian și Statele Unite, care au trei cetățeni încă în închisoare în Coreea de Nord.

La momentul arestării, pastorul era considerat ca unul dintre cei mai influenți misionari creștini din Coreea de Nord. El efectuase anterior numeroase călătorii în această țară închisă pentru a lucra în orfelinate și spitale.

Dar unele proiecte la care participa, inclusiv o fabrică de paste făinoase și mori, erau legate de asociați ai lui Jang Song-Thaek, un unchi al lui Kim Jong-Un, arestat și executat pentru trădare în decembrie 2013.

AGERPRES/ (AS — autor: Vicențiu Purcărea, editor online: Adrian Dădârlat)

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE