Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










PNL cere PSD excluderea lui Nicolae Badalau

Postat la: 17.09.2017 - 14:24 | Scris de: Ziua News

0

PNL cere PSD să-l excludă din partid pe președintele executiv Nicolae Bădălău, pe motiv că acesta l-ar fi agresat fizic pe liberalul Marin Anton, și să se delimiteze public de "acest comportament agresiv".

590d9ff3-d425-43a9-9fe0-a8cec6949671

"Observăm că în PSD agresivitatea a devenit o obișnuință, un modus operandi. Cerem actualului partid de guvernământ sancționarea lui Nicolae Bădălău, președinte executiv al PSD, chiar excluderea acestuia din partid. Este de neacceptat ca un lider marcant al unui partid politic să agreseze fizic o altă persoană. Dacă zilele trecute fostul purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, Mirel Palada, a agresat fizic un reprezentat al USR, acum a venit rândul unui alt politician tot din zona Opoziție, dar din PNL", se afirmă într-un comunicat al PNL transmis duminică AGERPRES.

Liberalii precizează că deja autoritățile au confirmat că senatorul PSD Nicolae Bădălău l-a agresat Marin Anton, iar reprezentantul PSD este cercetat penal pentru lovire.

"PNL consideră ca total neacceptabilă atitudinea lui Nicolae Bădălău și constată, din nefericire, că singurul argument al actualei guvernări este apelul la forță. Pumnul, în realitate, a devenit pentru PSD singurul argument! Facem apel la PSD să nu evite luare unei decizii de sancționare a lui Nicolae Bădălău, agresivitatea nefiind atributul unui partid care conduce România și care se vrea responsabil. Solicităm PSD delimitarea publică față de acest comportament agresiv!", menționează comunicatul.

Președintele PNL Giurgiu, Marin Anton, a depus o plângere la Poliția Giurgiu împotriva senatorului social-democrat Niculae Bădălău, președintele executiv al PSD și lider al organizației județene PSD, pentru lovire, amenințare și alte violențe, altercația dintre aceștia având loc la o nuntă desfășurată sâmbătă seara la un restaurant din localitatea Comana.

AGERPRES / (AS — autor: Alina Novăceanu, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE