Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Ponta: Conflictul a pornit de la faptul ca Dragnea nu poate fi prim-ministru

Postat la: 20.06.2017 - 00:55 | Scris de: Ziua News

0

Conflictul dintre președintele PSD, Liviu Dragnea, și premierul Sorin Grindeanu a pornit de la faptul că Dragnea nu poate să fie prim-ministru, a afirmat, luni seară, secretarul general al Guvernului, Victor Ponta.

1e1623ce-9413-430f-9d24-06dc9ac02103

"Tot conflictul de la asta a pornit, de la faptul că domnul Dragnea nu poate fi el prim-ministru și atunci oricine e prim-ministru e rău", a declarat Ponta, la TVR 1.

Întrebat ce l-ar fi determinat pe Dragnea să declanșeze această criză, Ponta a răspuns: "Decizia Curții Constituționale, (...) cea referitoare la faptul că domnul Dragnea nu poate fi prim-ministru".

Potrivit lui Victor Ponta, din cauza acestei decizii "n-a mai mers planul".

"Ideea aceea, care a fost în ianuarie, 'Dom'le, îl punem pe Grindeanu, stă și el câteva luni, contestăm la Curte, Avocatul Poporului și Curtea spune 'Domnul Dragnea poate fi prim-ministru' (...), atunci Grindeanu se retrage, vine Dragnea și, dacă Iohannis nu vrea să-l pună, îl suspendă' (...), n-a ieșit, din două motive. Unu — Curtea Constituțională a zis că 'Nu' — și doi — (...) după vizita de la Washington, uitați de povestea cu suspendarea (...) S-a dus", a mai afirmat Ponta.

În opinia lui Victor Ponta, premierul Sorin Grindeanu a fost "prea umilit".

"Pur și simplu a fost prea umilit. (...) Cum poți tu să faci un raport — l-a făcut domnul Vâlcov, dar mă rog, l-a făcut la solicitarea domnului Dragnea — în care în primul rând să spui tu despre propriul tău guvern că e cel mai prost, cel mai slab, că nu e în stare să facă nimic? (...) Toți miniștrii au fost propuși de către domnul Dragnea, deci n-au fost propuși de domnul Grindeanu", a spus Ponta, adăugând că vina lui Grindeanu este că "i-a acceptat" pe miniștrii propuși de Dragnea.

Conform lui Ponta, Grindeanu "a progresat" și a crescut în sondaje.

"Când a început să învețe, când a început să se vadă cu niște premieri, când a început să crească în sondaje — că dacă era la 10%, eu cred că nu-l schimba domnul Dragnea—, când a ajuns la 40, când a început să (...) vorbească mai ușor la televizor... A progresat", a mai afirmat Ponta.

AGERPRES/(AS — autor: Mădălina Cerban, editor: Antonia Niță, editor online: Daniela Juncu)

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE