Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Primul termen pe fond in dosarul Hexi Pharma, la Tribunalul București

Postat la: 23.11.2017 - 07:14 | Scris de: Ziua News

0

Tribunalul Bucureşti începe, joi, dezbaterile pe fond în dosarul în care compania Hexi Pharma a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea a 340 de infracţiuni de înşelăciune, uz de fals (61 acte materiale), precum şi pentru participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.

În dosar mai sunt judecaţi directorul general al Hexi Pharma, Flori Dinu, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (49 de acte materiale) şi participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, precum şi Mihai Leva, şef de producţie al companiei, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (33 acte materiale) şi complicitate la participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.

În iunie 2017, un judecător de cameră preliminară a constat legalitatea rechizitoriului întocmit de Parchetul General, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

Citește și: Guvernul face schimbări la legea cazierului fiscal: Ce noi prevederi sunt introduse

Potrivit Parchetului General, în perioada 1 iunie 2010 - 16 mai 2016, SC Hexi Pharma CO SRL a indus în eroare reprezentanţii a 340 de unităţi sanitare "prin prezentarea ca adevărată a unor calităţi mincinoase ale produselor proprii", referitoare la concentraţia substanţelor active şi la eficienţa biocidă, precum şi prin utilizarea de mijloace frauduloase constând în etichete şi alte înscrisuri ce atestă elemente de conformitate nereale, determinându-i în acest mod să încheie contracte de achiziţie de produse biocide şi pricinuindu-le o pagubă.

Totodată, în intervalul 12 octombrie 2012 - 9 martie 2016, Hexi Pharma CO SRL a folosit la Comisia Naţională pentru Produse Biocide 61 de înscrisuri (fişe de prezentare ale produselor proprii, fişe cu date de securitate şi declaraţii de substanţă activă) în vederea obţinerii avizului de plasare pe piaţă a produselor, documente conţinând menţiuni necorespunzătoare adevărului.

Procurorii mai arată că, în intervalul 1 iunie 2010 - 16 mai 2016, prin plasarea pe piaţa din România, la cvasitotalitatea unităţilor sanitare de dimensiuni mari din ţară, a unor produse biocide ineficiente sub aspect bactericid, fungicid, sporicid, micobactericid, Hexi Pharma CO SRL a înlesnit cu intenţie nerespectarea de către membrii personalului medical de specialitate a măsurilor privitoare la prevenirea şi combaterea bolilor nosocomiale (boli infectocontagioase).

Din probatoriul administrat a mai rezultat că, în intervalul 1 iunie 2010 - 16 mai 2016, Flori Dinu, în calitate de director general al Hexi Pharma, a coordonat activitatea de vânzări desfăşurată de companie, asigurând plasarea pe piaţă la aproape toate unităţile sanitare de dimensiuni mari din România a unor produse biocide ineficiente sub aspect bactericid, fungicid, sporicid, micobactericid, înlesnind cu intenţie nerespectarea de către membrii personalului medical de specialitate a măsurilor privitoare la prevenirea şi combaterea bolilor nosocomiale (boli infectocontagioase).

Flori Dinu mai este acuzată că, în intervalul 4 februarie 2014 - 9 martie 2016, a falsificat 49 de înscrisuri sub semnătură privată (fişe de prezentare ale produselor Hexi Pharma, fişe cu date de securitate şi declaraţii de substanţă activă), folosite de companie la Comisia Naţională pentru Produse Biocide, prin atestarea cu semnătura sa a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în vederea obţinerii avizului de plasare pe piaţă a produselor, documente conţinând menţiuni necorespunzătoare adevărului, sub aspectul concentraţiei de substanţe active şi al eficienţei biocide.

Totodată, în perioada 14 iulie 2012 - 16 mai 2016, Mihai Leva, în calitate de şef de producţie, a ajutat la plasarea pe piaţa din România, la unităţile sanitare de dimensiuni mari din ţară, a unor produse biocide ineficiente sub aspect bactericid, fungicid, sporicid, micobactericid.

De asemenea, între 4 februarie 2014 şi 9 martie 2016, Mihai Leva a falsificat 33 de înscrisuri sub semnătură privată, prin atestarea cu semnătura sa a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului (fişe de prezentare ale produselor Hexi Pharma şi fişe cu date de securitate), din care cele 16 fişe cu date de securitate le-a şi întocmit, documente folosite de companie la Comisia Naţională pentru Produse Biocide, în vederea obţinerii avizului de plasare pe piaţă a produselor, care conţin menţiuni necorespunzătoare adevărului, sub aspectul concentraţiei de substanţe active şi al eficienţei biocide, anunță Agerpres.

Prejudiciul în acest dosar se ridică la 102 milioane lei, iar 132 de spitale s-au constituit părţi civile.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE