Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Regatul Unit, curtat de state nordice in perspectiva post-Brexit

Postat la: 19.10.2016 - 23:25 | Scris de: Ziua News

0

Islanda ar primi cu brațele deschise Regatul Unit în Acordul European de Liber Schimb (EFTA), a declarat miercuri la Londra șefa diplomației islandeze, Lilja Alfredsdottir, citată de Reuters. "Țările EFTA ar putea încheia un acord cu Regatul Unit", a spus ea, reamintind că Islanda deține în prezent președinția EFTA și ar putea stabili acest scenariu ca prioritate.

768aef94-f797-4d01-a165-eb27d79bf5eb

Regatul Unit este cel mai mare partener comercial al Islandei, notează Reuters.

Tot în perspectiva retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, Finlanda — stat neutru — ar dori ca negocierile pentru Brexit să includă și cooperarea în domeniul securității. Într-un interviu acordat agenției Reuters, premierul finlandez Juha Sipila a afirmat: "Dacă clauza de solidaritate [a UE] ar acoperi Regatul Unit, asta ar avea desigur valoare în aceste discuții". El a subliniat și diferența față de tratatele UE cu Norvegia și Elveția, care se referă în special la relațiile economice.

În materie de apărare, Londra a respins consecvent orice posibilă dublare de către Europa a structurilor NATO și s-a opus oricăror eforturi de a înființa o armată europeană sau un cartier general al UE, reamintește agenția citată. Ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, a declarat însă săptămâna trecută că unul din obiectivele generale ale Regatului Unit este menținerea unei cooperări strânse cu Uniunea Europeană în domeniul apărării — un subiect despre care nu a dat alte detalii.

AGERPRES/(AS — editor: Marius Hosu, editor online: Adrian Dădârlat)

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA

citysmart.ro
detectivi


DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE

Sondaj Ziua News

    • Cine credeti ca va castiga majoritatea alegerilor parlamentare?

    • VOTEAZA