Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Tariceanu: Nu am discutat cu Dragnea despre amnistie si gratiere, dar oportunitatea unei astfel de masuri trebuie analizata

Postat la: 16.07.2018 - 22:55 | Scris de: Ziua News

0

Amnistia sau graţierea nu au fost subiecte de discuţie la întâlnirea de luni în cadrul coaliţiei cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, dar o astfel de măsură trebuie analizată dacă este oportună sau nu, a declarat preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, liderul ALDE. "Trebuie să ne punem întrebarea, totuşi, de ce nimeni nu confirmă, pentru că nu s-a discutat subiectul. Cred că a fost aruncat în presă pe anumite canale, nu e prima dată că se întâmplă şi atunci, sigur, văd că foarte mulţi muşcă la subiect şi subiectul se umflă. Şi, astăzi, am fost şi eu întrebat, dar nu am făcut niciun fel de declaraţii publice de dimineaţă, dintr-un simplu motiv, că eram îmbrăcat nepotrivit, aveam o şedinţă cu colegii mei, nu am anticipat că va fi presă la Parlament şi le-am spus informal celor de la presă că acest subiect nu s-a discutat. M-am văzut astăzi cu preşedintele PSD, cu Liviu Dragnea, am stat de vorbă mult într-o formulă mai extinsă, cu secretarii generali ai celor două partide din coaliţie, şi nu am discutat acest subiect", a declarat Călin Popescu-Tăriceanu luni seara, la TVR 1, întrebat dacă în cadrul coaliţiei s-a discutat despre posibilitatea unei ordonanţe de urgenţă pe tema amnistiei şi graţierii. Preşedintele ALDE a subliniat că s-a interesat şi că pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de marţi nu există acest subiect privind amnistia sau graţierea. "Nu există, din ce ştiu eu, mâine (marţi - n.r.) este şedinţă de Guvern, vreau să fiu foarte clar, m-am interesat nu este pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern. Au fost zvonuri, am văzut colegii dumneavoastră jurnalişti, acreditaţi la Parlament, care întrebau: avem informaţii că va fi mâine pe ordinea de zi. Nu e pe nicio ordine de zi. Mâine se ţine şedinţa de Guvern. De ce marţi şi nu joi, m-au întrebat. Pentru că este o altă ordonanţă de urgenţă pe mediu care trebuie să pună în acord Directiva europeană cu legislaţia noastră, există un termen şi acesta e motivul pentru care s-a decalat pentru marţi şedinţa de Guvern", a completat Tăriceanu. El a mai spus că nu doreşte să evite acest subiect şi că nu îi este teamă să-l abordeze. "Primul lucru pe care vreau să-l remarc este că această idee a unei amnistii şi a unei graţieri nu ar fi, eu ştiu, de neconceput. De ce? S-a mai făcut în România, e adevărat că, ultima dată, cu foarte mulţi ani în urmă, nu mai ştiu dacă în 2002 sau 2003. Acum, o astfel de măsură trebuie analizată dacă este oportună sau nu. Unii spun că nu este oportună. De ce? Pentru că imediat se personalizează discuţia şi se trece la evocarea numelor persoanelor care ar beneficia de o astfel de măsură. Ca să nu lungesc vorba, se spune: cel care ar beneficia este preşedintele PSD, Dragnea. Suntem oare capabili să lăsăm această problemă de personalizare o clipă, să o punem de-o parte, nu o excludem din discuţie, dar o punem de-o parte şi abordăm puţin altfel problema. Am să fac o încercare să explic următorul lucru. (...) Noi, încă, şi în momentul de faţă avem nu mai puţin de 62 sau 63 de protocoale secrete dintre care trei, din 65, au fost desecretizate, protocoale de colaborare între SRI şi diferite instituţii din justiţie, PÎCCJ, CSM, ÎCCJ şi multe altele pe care încă nu le ştim, nu au ieşit la suprafaţă", a spus Tăriceanu. Liderul ALDE a completat că există şi o decizie a CCR referitoare "la nelegalitatea sau ilegalitatea interceptărilor telefonice făcute de SRI la solicitarea Parchetului". "Toate aceste elemente au indus temeiuri de nelegalitate în toate anchetele şi dosarele şi, până la urmă, în sentinţele, hotărârile judecătoreşti care s-au dat începând din anul 2009, din câte pare momentul la care s-au semnat aceste protocoale. În aceste dosare putem să bănuim că sunt unii oameni vinovaţi, care au fost, poate, deja condamnaţi şi alţi care au fost achitaţi. Dar, vreau să vă întreb: chiar cei care au fost vinovaţi au dreptul la un proces corect? Eu zic că răspunsul nu poate să fie decât unul singur, răspunsul trebuie să fie: da, au dreptul la un proces... Condiţiile în care s-au desfăşurat anchetele, procesele au fost corecte? Nu, ele au fost viciate de probleme grave de procedură, unele sesizate de CCR, altele încă nu. Probabil că această problemă a protocoalelor va trebui să o ducem într-o bună zi la Curtea Constituţională şi să o tranşăm într-un fel", a declarat Tăriceanu. El a spus că şi în raportul preliminar al Comisiei de la Veneţia "se fac referiri la gravitatea acestor protocoale secrete". "Ei bine, revenim la problema cu graţierea şi amnistia. Cum procedăm în momentul în care conştientizăm că unii oameni, probabil, au fost condamnaţi fără să fie respectate drepturile procesuale, alţii au fost condamnaţi, probabil, pe nedrept? Care este soluţia? Soluţia întotdeauna este una de acest gen, adică printr-o măsură de corectare, sesizând că s-au petrecut o serie de ilegalităţi se încearcă corectarea unor asemenea situaţii. Sigur, eu nu vorbesc de Liviu Dragnea, vorbesc de mii de procese care s-au derulat în această perioadă şi sunt mii de oameni care au avut de suferit", a mai declarat Tăriceanu. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)
DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE