Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










TEATRU ȘI FILME ROMANEȘTI: ''Secretul lui Bachus''

Postat la: 16.09.2017 - 10:25 | Scris de: Ziua News

0

Filmul de comedie ''Secretul lui Bachus'', regizat de Geo Saizescu după scenariul lui Titus Popovici, a avut premiera în 1984. El se află pe locul 21 în topul celor mai vizionate filme românești din toate timpurile, potrivit Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România.

e5c82684-47bb-4370-b3f4-08fb2f6852b2

Actorul Emil Hossu, protagonistul rolului Victor Mirea din filmul ''Secretul lui Bachus''

Subiectul filmului îl reprezintă distrugerea unei rețele infracționale organizate în România în perioada comunistă, în centrul acestei rețele aflându-se gestionarul unui depozit de vinuri, pe nume Bumbescu și poreclit Bachus. Rețeaua includea persoane din mai multe ramuri economice, acestea reușind să strângă de-a lungul timpului sume mari de bani.

Ziaristul Victor Mirea, poreclit ''Balaurul'', de la cotidianul național ''Atitudinea'', face o anchetă la IAS Todești, descoperind că responsabilii Melcu și Telcu au raportat în mod fals că recolta agricolă a fost culeasă în întregime, produsele agricole recoltate ulterior fiind ascunse sub brazdă. Aceștia îi pun ziaristului în portbagajul autoturismului produse agricole, damigene cu vin și chiar un purcel viu, dar jurnalistul nu le acceptă și scrie un articol în care critică acest comportament. Totuși, articolul nu este publicat, deoarece redactorul șef Vladimir Cocea nu și-a dat acordul de publicare după ce o persoană sus-pusă din minister i-a telefonat și i-a cerut acest lucru. Cocea îl trimite pe Mirea să verifice dacă există apă minerală ''Hebe'' în magazinele din cartierul Berceni. În timp ce face această pseudoinvestigație, Mirea atrage atenția clanului lui Bumbescu zis Bachus, gestionarul unui depozit de vinuri, care crede că Mirea se află acolo pentru a-i urmări activitatea la prăvălia de vinuri.

Actorul Ștefan Mihăilescu Brăila (stg.), protagonistul rolului Bumbescu din filmul ''Secretul lui Bachus''

Bumbescu încearcă să-l câștige pe Mirea de partea lui, invitându-l la restaurant și comandând doar delicatese, toate foarte scumpe. Mirea îi spune că dorește să se revanșeze, iar Bachus îl aduce la el acasă, unde-l prezintă fiicei sale, Gloria Miralena, care dorea să devină artistă. Mirea se preface interesat de tânără și începe s-o curteze, pentru a afla de unde provine bogăția lui Bachus.

După câteva zile, ziaristul, aflat la IAS ''Vinicola'' pentru o investigație, află că directorul întreprinderii se îmbogățise printr-o serie de activități dubioase, falsificând evidențele și realizând astfel mari câștiguri ilicite. Mirea descoperă o tipografie de etichete false pentru sticlele de vin scoase ilegal din gestiune. Între timp, relația lui Victor cu Gloria Miralena evoluează, iar ziaristul o cere în căsătorie. Logodna este programată în țară, iar nunta în Elveția. Bachus îi dezvăluie ziaristului secretul bogăției sale — avea un laborator ilegal unde amesteca vinul achiziționat fără acte de la IAS ''Vinicola'' cu mai multe chimicale.

La petrecerea de logodnă, Mirea le reproșează invitaților că sunt niște paraziți, care și-au pierdut înfățișarea de oameni. Bachus le spune invitaților să-l oprească pe ziarist, dar Miliția Economică intervine pentru a salva viața lui Mirea. În urma perchezițiilor efectuate, maiorul Voinea îi arestează pe toți bișnițarii, inclusiv pe Bachus. În câteva ascunzători din depozitul de vinuri al lui Bumbescu sunt găsite sume mari de bani în lei și în valută, bijuterii din aur, carnete de cecuri și alte bunuri, precizează volumul ''Istoria filmului românesc (1897-2000)'' de Călin Căliman, Ed. Fundației Culturale Române, 2000.

Actorul Gheorghe Dinică, protagonistul rolului Gheorghe Cercel, directorul IAS ''Vinicola'' din filmul ''Secretul lui Bachus''

Scenariul lui Titus Popovici a avut ca punct de plecare cazul falsificatorului de vinuri Gheorghe Ștefănescu, care a fost foarte cunoscut în anii '70. Rolul personajului principal (Bachus) a fost gândit special pentru actorul Ștefan Mihăilescu-Brăila. Scenariul a fost scris cu colaborarea unor consilieri de la miliție.

Filmările au început la 16 mai 1983, în studiourile Centrului de Producție Cinematografică București. Regizori secunzi au fost Lidia Slavu și Iorgos Ghindidis, iar asistent de regie Mircea Plîngău. Muzica a fost interpretată de Orchestra de Jazz a Radioteleviziunii Române dirijata de Sile Dinicu. Din distribuție fac parte actorii Emil Hossu, Ștefan Mihăilescu-Brăila, Dem Rădulescu, Gheorghe Dinică, Sebastian Papaiani, Jean Constantin, Rodica Mureșan, Dumitru Rucăreanu, Horațiu Mălăele, Octavian Cotescu, Ileana Stana Ionescu, Nicu Constantin, Marius Pepino, Cristina Stamate, Adriana Șchiopu, Maia Morgenstern. Alături de actori, în film apare și regizorul Geo Saizescu, precizează volumul ''Dicționar de filme românești'' de Tudor Caranfil, Ed. Litera Internațional, 2003.

Scenaristul Titus Popovici a primit în 1984 Premiul pentru scenariu al Asociației Cineaștilor din România pentru filmele ''Horea'' și ''Secretul lui Bachus'', iar actorul Ștefan Mihăilescu-Brăila a primit Premiul pentru interpretare masculină pentru rolul din filmul ''Secretul lui Bachus''.

AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, editor: Cristian Anghelache)

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA

  • Metoda recomandata de Lidia Fecioru pentru eliminarea energiilor negative

    ShareTweet   Bioenergoterapetul Lidia Fecioru a dezvaluit modalitatea simpla de a scapa de energiile negative, prezente in casa sau in noi. Fecioru a marturisit care este metoda cea mai simpla prin care putem sa scapam de aceste energii care ne pot afecta viata intr-un mod nega ...

  • Judetul Constanta. Rezultatele etapei a saptea a Ligii a 4-a

    În primele şapte meciuri de seniori disputate în etapa a şaptea a Ligii a 4-a de fotbal a judeţului Constanţa s-au înregistrat rezultatele: Portul Constanţa - Unirea Topraisar 4-0 Viitorul Fântânele - CS Agigea 7-3 CS Eforie - Gloria Băneasa 1-1 Sparta Techirghiol ...

  • MAREA BRITANIE: ATAC cu ACID la LONDRA soldat cu SASE RANITI

    Cel putin sase persoane au fost ranite, sambata, intr-un atac cu acid in estul Londrei, au anuntat serviciile medicale de urgenta si politia, care a arestat un suspect si a exclus pista terorista, transmite AFP. Fortele de ordine au fost chemate in jurul orelor 20.00 (19.00 GMT) la Stratford Centre, un centru comercial din apropierea Stadionului Olimpic din Londra, dupa ce le-a fost semnalat ca un grup de tineri raspandesc o “substanta nociva”. Sase persoane au fost tratate la fata locului, trei dintre ele fiind transportate ulterior si la spital. Viata niciunuia dintre raniti nu este in pericol. Politia a anuntat ca a arestat un adolescent in varsta de 15 ani, informeaza BBC. Politia Metropolitana a anuntat ca nu e vorba ...

  • CONSTANTA: Un INCENDIU a izbucnit la o SCOALA din ORAS

    Un incendiu a izbucnit sambata seara la o scoala la municipiul Constanta, la fata locului deplasandu-se doua autospeciale care au reusit sa stinga flacarile in aproximativ zece minute, informeaza News.ro. Cauza producerii incendiului urmeaza sa fie stabilita de catre specialisti. Potrivit reprezentantilor ISU Dobrogea, pompierii au fost solicitati sa intervina sambata seara la un incendiu izbucnit la scoala gimnaziala numarul 38 din cartierul Tomis Nord din municipiul Constanta, la fata locului deplasandu-se doua autospeciale. Pompierii au reusit sa stinga focul in aproximativ 10 de minute. In urma incendiului au fost distruse patru usi din lemn si un fiset metalic, iar holul unitatii de invatamant a fost inundat de fum, tencuiala interioara si cea exterioara degradandu-se din cauza fumului dens. Cauza izbucnirii ...

  • Cele cinci semne care te anunta ca urmeaza sa ai un atac cerebral! Nu le mai ignora niciodata!

    Neurochirurgii susţin că dacă pot opera un pacient care a suferit un atac cerebral în primele trei ore de la producerea lui, sunt şanse foarte mari că acesta să se refacă. Citește mai departe...

  • ATAC SINUCIGAS cu BOMBA la Kabul. Vizat, un convoi NATO: cel putin 5 victime

    Un convoi NATO a fost vizat, duminică, de un atac sinucigaş cu bombă, în Kabul, Afganistan. Cel puţin cinci persoane au fost rănite, relatează presa internaţională. Atacul nu a fost revendicat. Citește mai departe...

  • Dacia retrage de pe piaţă un model, dar îl înlocuieşte cu ceva spectaculos

    Dacia Lodgy nu va mai fi produsă, iar locul ei va fi luat, cel mai probabil, de un SUV cu şapte locuri.

  • Noua strategie pentru Schengen: Do ut des

     În 2011, Parlamentul European aproba cererea României de admitere în Spațiul Schengen. Consiliul de Miniștri, însă, respingea acordul, la solicitarea Olandei și Finlandei.

  • Fifor, intalnire cu omologul canadian: Canada, susținator activ al Romaniei in NATO

    În perioada 22-24 septembrie, Mihai Fifor, ministrul Apărării Naționale, se află înt-o vizită oficială în Canada, unde s ...

  • iUmor. Mama lui Bendeac sare in apararea unui concurent

    Mama lui Mihai Bendeac sare în apărarea unui concurent iUmor. Intervenție neașteptată, în această seară, de la ora 21.00, la iUmor. 



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE