Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Tenis: Alexandra Cadanțu, in ultimul tur al calificarilor la Nurnberg (WTA)

Postat la: 20.05.2017 - 20:54 | Scris de: Ziua News

0

Jucătoarea română de tenis Alexandra Cadanțu a reușit o frumoasă victorie, cu 0-6, 6-4, 6-4, în fața ucrainencei Katerina Bondarenko, sâmbătă, în runda inaugurală a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului WTA de la Nurnberg (Germania), dotat cu premii totale de 226.750 dolari.

1babe8a7-6bff-4040-89df-2fcd3071743d

După un început catastrofal, Cadanțu (fostă numărul 59 mondial în 2014) a reușit să revină în meci și să câștige ultimele două seturi.

Cadanțu (27 ani, 256 WTA) s-a impus după două ore și 11 minute în fața unei adversare de 30 de ani, care ocupă locul 91 în ierarhia mondială.

Alexandra și-a asigurat un cec de 823 de euro și 12 puncte WTA, urmând să joace, duminică, împotriva austriecei Mira Antonitsch (18 ani, 572 WTA), pentru calificarea pe tabloul principal.

Două românce au intrat direct pe tabloul de 32, Monica Niculescu (29 ani, 48 WTA), cap de serie numărul opt, și Sorana Cîrstea (27 ani, 67 WTA), care vor fi adversare în primul tur. Niculescu are 5-2 în meciurile directe cu Cîrstea, după trei victorii consecutive, ultima obținută anul acesta la Indian Wells, cu 4-6, 6-3, 6-1, în runda inaugurală.

La dublu, Niculescu și cehoaica Barbora Krejcikova sunt favoritele numărul trei și vor juca în primul tur cu cuplul Nicole Melichar (SUA)/Anna Smith (Marea Britanie), în timp ce Cadanțu face pereche cu Nicole Geuer (Germania), urmând să înfrunte cuplul Renata Voracova (Cehia)/Galina Voskoboeva (Kazahstan).

AGERPRES (editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA

citysmart.ro
detectivi


DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE