Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Tenis de masa: Echipele Romaniei, calificate in sferturi la Mondialele de juniori

Postat la: 02.12.2016 - 00:55 | Scris de: Ziua News

0

Echipele României s-au calificat, joi, în sferturile de finală ale Campionatelor Mondiale de tenis de masă pentru juniori de la Cape Town (Africa de Sud).

d8cfb8c3-4cc3-4f72-bb64-b3394db88fe6

Echipa feminină va juca în sferturi cu Japonia, după ce s-a clasat pe locul al doilea în Grupa D din faza a doua. În primul meci, tricolorele au învins Serbia cu scorul de 3-1, prin punctele aduse de Adina Diaconu și Andreea Dragoman. Diaconu a dispus cu 3-0 (11-3, 11-6, 11-8) cu Sabina Surjan și cu 3-0 (11-8, 12-10, 11-8) cu Izabela Lupulesku. Dragoman a trecut cu 3-1 (8-11, 13-11, 22-20, 12-10) de Lupulesku. În alt meci, Andreea Clapă a fost învinsă cu 3-0 (15-13, 11-7, 11-9) de Tijana Jokic.

România a cedat în al doilea său meci, 1-3 cu Franța, singurul punct fiind adus de Diaconu, 3-0 (11-6, 11-6, 11-7) cu Audrey Zarif. Andreea Dragoman a fost întrecută de Marie Migot cu 3-1 (11-8, 11-7, 11-13, 11-7), Oceane Guisnel a dispus de Andreea Clapă cu 3-1 (15-13, 4-11, 11-9, 12-10), iar Migot a trecut de Diaconu cu 3-2 (11-9, 11-9, 10-12, 9-11, 11-7), în ultima confruntare.

Franța a ocupat primul loc, cu 4 puncte, urmată de România, 3 puncte, și Serbia, 2 puncte. Primele două clasate s-au calificat în sferturi.

Japonia, adversara României din sferturi, a câștigat Grupa A, după 3-0 cu SUA și 3-0 cu Taiwan.

La masculin, România va înfrunta în sferturi echipa Coreei de Sud, după 2-3 cu Japonia și 3-2 cu Cehia în grupă. În meciul cu niponii, punctele au fost aduse de Alexandru Manole, 3-0 (11-9, 11-9, 13-11) cu Tonin Ryuzaki, și de Cristian Pletea, 3-1 (11-4, 11-8, 3-11, 11-6) cu Tomokazu Harimoto. Harimoto a câștigat cu 3-1 (11-7, 11-6, 9-11, 18-16) în fața lui Rareș Șipoș, iar Yuki Matsuyama i-a învins pe Cristian Pletea cu 3-2 (11-3, 7-11, 7-11, 11-4, 11-8) și pe Rareș Șipoș tot cu 3-2 (11-3, 13-15, 5-11, 11-9, 11-9).

În al doilea meci, cu Cehia, tricolorii au câștigat grație punctelor aduse de Cristian Pletea (2) și de Rareș Șipoș. Pletea i-a învins pe Patrik Klos, cu 3-2 (11-4, 11-13, 6-11, 11-3, 11-6), și pe Tomas Polansky tot cu 3-2 (8-11, 10-12, 11-7, 11-3, 11-7). Șipoș a adus punctul decisiv, după 3-1 (9-11, 11-9, 11-9, 11-8) cu Klos. Șipoș fusese întrecut de Polansky cu 3-2 (9-11, 11-8, 1-11, 11-7, 11-6), iar Manole a fost învins cu 3-2 (8-11, 11-2, 11-6, 11-4) de Jiri Martinko.

Japonia a câștigat grupa, cu 4 puncte, urmată de România, 3 puncte, și Cehia, 2 puncte. Coreea de Sud a ocupat primul loc în Grupa C, cu 4 puncte, urmată de Coreea de Nord, 3 puncte, și SUA, 2 puncte.

AGERPRES (editor: Mihai Țenea)

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA

citysmart.ro
detectivi


DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE

Sondaj Ziua News

    • Cine credeti ca va castiga majoritatea alegerilor parlamentare?

    • VOTEAZA