Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Trump a ordonat o "campanie de anihilare" a jihadiștilor in Irak și Siria, potrivit șefului Pentagonului

Postat la: 20.05.2017 - 11:25 | Scris de: Ziua News

0

Administrația Trump a ordonat o "campanie de anihilare" a jihadiștilor în Irak și în Siria, vizând limitarea la maximum a numărului de luptători străini care revin în țară, a indicat vineri ministrul apărării, Jim Mattis, transmite AFP.

9eff004f-45f6-4acd-8363-c6afd216deb8

Această 'campanie de anihilare' presupune mai ales că forțele coaliției 'vor încercui' pozițiile jihadiștilor înainte de a lansa atacuri, pentru ca aceștia să nu poată fugi și se regrupa în altă parte, a explicat Mattis, într-o conferință de presă la Pentagon.

'În rezumat, intenția noastră este ca luptătorii străini să nu scape', sau cel puțin ca numărul celor care vor reuși să fugă 'să fie foarte redus', a adăugat ministrul.

'Luptătorii străini sunt o amenințare strategică dacă revin la Tunis, la Kuala Lumpur, la Paris, Detroit sau în altă parte', a subliniat Mattis.

Această decizie tactică este una din inițiativele lui Donald Trump în urma planului de accelerare a campaniei împotriva Statului Islamic care i-a fost remis de Pentagon la sfârșitul lunii februarie, a precizat Jim Mattis.

Potrivit acestuia, o altă hotărâre a președintelui Trump a fost de a delega mult mai mult deciziile către comandanții militari ai operațiunilor, astfel încât timpii de luare a deciziilor să fie scurtați.

Fosta administrație Obama a fost acuzată că practica un 'micro-management' al operațiunilor militare, exercitând un control asupra deciziilor operaționale pe care militarii le considerau de resortul lor.

Potrivit lui Jim Mattis, Statul Islamic a pierdut 55% din teritoriul pe care îl controla în Irak și Siria, iar patru milioane de oameni au fost eliberați de sub jihadiști.

Într-o notă separată, șeful de stat-major interarme american, Joe Dunford, recent reconfirmat în post, a salutat buna funcționare a acordului americano-rus vizând evitarea incidentelor între forțele celor două state angajate în Siria. 'Cred că rușii încearcă cu tot atât entuziasm ca și noi' să evite incidentele, a punctat el. Dunford a lăsat să se înțeleagă că SUA au făcut propuneri Rusiei pentru aprofundarea schimbului de informații, dar nu a oferit detalii.

AGERPRES/(AS — editor: Irina Cristea, editor online: Anda Badea)

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA

citysmart.ro
detectivi


DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE