Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Un fost judecator din CSM se DEZLANTUIE: Atac la televiziuni si ministrul Justitiei, dupa scandalul din DNA

Postat la: 15.02.2018 - 16:55 | Scris de: Ziua News

0

Un fost membru CSM iese la atac! Judecătorul Cristian Dănileț scrie, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că implicarea Ministrului Justiției în activitatea procurorilor ar trebui să fie minimă și că acesta nu își poate da cu părerea despre anchete aflate în desfășurare sau despre activitatea magistraților. Cât despre scandalul interceptărilor și al acuzațiilor lansate în spațiul public, magistratul susţine că „omul fărădelegii nu poate fi mai credibil decât cel al legii”.

Citeşte şi: Fostul şef al ANI iese la ATAC, după ce a fost condamnat: 'Judecătorul s-a ANTEPRONUNŢAT...'

"Acum, când ne-am lămurit cum stă treaba, pot să îmi exprim și eu un punct de vedere:
1. televiziunile condamnaților sunt și rămân, din păcate, televiziunile condamnaților. Iar jurnaliștii respectivi sunt, de fapt, teroriști mediatici astfel că pun în pericol întreaga societate;
2. dezinformarea și manipularea ordinară țin captiv un public de câteva sute de mii de oameni; aceștia să hrănesc cu ură și prin venele lor curg speculații băgate cu forța exclusivităților și în mod regulat - nu mai am speranțe în privința lor și mă bucur că tinerii de azi nu prea se mai uită la tv și nu umblă bezmetici pe FB, ca noi;
3. sunt miniștri care se uită prea mult la televiziunile condamnaților penal; problema e că și cred minciunile de acolo; iar când miniștrii nu pot gândi cu mintea lor și ajung să fie manipulați, atunci toată țara are o mare problemă;
4. ministrul justiției nu este șeful magistraților; implicarea lui în cariera procurorilor trebuie redusă la minimum și, în final, eliminată; un om politic, fie el chiar ministru ce poartă denumirea simbolică - și doar atât - de „al justiției” nu are cum și de ce să își dea cu părerea despre activitatea magistraților și mersul anchetelor;
5. chiar când doarme, omul fărădelegii nu poate fi mai credibil decât cel al legii; PS. Mie mi-a plăcut știrea „Dezvăluiri incredibile din interiorul statului paralel” - aceste dezvăluiri chiar sunt incredibile pentru simplul fapt că nu sunt credibile;
6. datul cu părerea despre o operațiune de punere sub acoperire a unui martor denunțător e doar o părerologie ieftină, făcută de speculanți care nu înțeleg lucruri banale, au probleme uriașe de logică și zero cunoștințe de proceduri penale speciale; chiar și așa, nu îți trebuie multă minte să pricepi cele scrise la punctul 5.
7. Cassa Locco - „Ce bine-mi pare că ai luat țeapă” e singura melodie care îmi vine în minte după circul făcut duminică.", scrie Dănileţ pe Facebook.

Citeşte şi: Reacţii ACIDE, după conferinţa lui Kovesi: 'Şefa anticorupţie SUBMINEAZĂ credibilitatea DNA...' .

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE