Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Ungaria va 'torpila' cotelor obligatorii de migranti

Postat la: 19.10.2016 - 13:54 | Scris de: Ziua News

0

Premierul ungar Viktor Orban va avea, la Consiliul European care începe joi la Bruxelles, 'misiunea deloc facilă de a torpila' sistemul cotelor obligatorii de migranţi propus de Comisia Europeană, a declarat purtătorul de cuvânt al executivului de la Budapesta, Zoltan Kovacs, citat miercuri de MTI, potrivit agerpres.

Orban le va transmite omologilor săi din Uniunii Europene că fiecare stat membru 'trebuie să-şi respecte obligaţiile' cu privire la regimul frontalier Schengen şi la regulamentele Dublin, a spus Kovacs, într-un interviu acordat postului de televiziune M1.

Citeşte şi: Aterizare FORŢATĂ a unui zbor transatlantic. Piloţii au simţit fum în cabină

În urmă cu zece zile, şeful executivului de la Budapesta a înaintat în parlament un proiect de amendament constituţional care interzice relocarea colectivă de migranţi în Ungaria şi prevede că orice instalare se va face doar pe bază individuală şi cu respectarea legislaţiei ungare.

Citeşte şi: Americanii aşteaptă cu sufletul la gură ultima confruntare directă dintre Trump şi Clinton

Intenţia de amendare a Constituţiei a survenit după ce referendumul din 2 octombrie, convocat de guvern împotriva cotelor de migranţi stabilite de Uniunea Europeană, a fost invalidat din cauza prezenţei insuficiente la vot.

Citeşte şi: Un prinţ saudit a fost EXECUTAT prin decapitare

Conform site-ului parlamentului de la Budapesta, proiectul condiţionează instalarea cetăţenilor străini în Ungaria de respectarea legilor în vigoare cu privire la obţinerea dreptului de rezidenţă. Totodată, în legea fundamentală va fi înscrisă interdicţia instalării unei 'populaţii străine' pe teritoriul Ungariei.

Citeşte şi: Jurnalişti Al-Jazeera, ARESTAŢI în Somalia

Cotele obligatorii de refugiaţi au fost decise anul trecut în luna septembrie la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne al UE (JAI) în urma unui vot prin majoritate calificată. În lipsa consensului, s-a recurs la acest tip de vot pentru a fi depăşită opoziţia statelor care nu au acceptat această iniţiativă, ce prevede redistribuirea între statele UE a 160.000 de migranţi extracomunitari aflaţi în taberele din Grecia şi Italia.

Până în prezent au fost redistribuiţi numai aproximativ 5.000 de migranţi, din cauza condiţiilor puse de unele ţări, cum ar fi ca solicitanţii de azil să fie familii cu copii sau să aibă experienţă profesională, dar şi a preferinţei migranţilor pentru unele ţări, mai ales Germania sau statele nordice.

Citeşte şi: Reţeta SECRETĂ prin care Hillary Clinton a devenit candidata democraţilor la Casa Albă

Suplimentar faţă de acest sistem de relocare, Comisia Europeană a cerut pe 4 mai instituirea unui mecanism automat şi permanent de împărţire prin cote obligatorii între statele Uniunii Europene a tuturor migranţilor care vor sosi în blocul comunitar, precum şi obligarea statelor membre care nu acceptă acest mecanism să plătească amenzi de 250.000 de euro pentru fiecare migrant refuzat. Acest sistem al cotelor permanente se află în prezent în stadiul de propunere.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA

citysmart.ro
detectivi


DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE

Sondaj Ziua News

    • Cine credeti ca va castiga majoritatea alegerilor parlamentare?

    • VOTEAZA