Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Emeric Ienei şi Cristian Ţopescu, decoraţi de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional Steaua României

Postat la: 09.03.2017 - 12:53 | Scris de: ZIUA NEWS

0

"În semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa activitate desfăşurată, atât în calitate de jucător, cât şi de antrenor, pentru dăruirea, devotamentul şi profesionalismul cu care a pregătit generaţii de fotbalişti, pentru contribuţia sa la obţinerea unora dintre cele mai memorabile rezultate ale fotbalului românesc, Preşedintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Naţional <Steaua României> în grad de Cavaler domnului Emeric-Alexandru Ienei.

De asemenea, în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa activitate, pentru dăruirea şi devotamentul cu care a susţinut şi promovat valorile sportului naţional, pentru intuiţia, căldura şi erudiţia cu care a comentat performanţele sportului românesc, Preşedintele României a conferit Ordinul Naţional <Steaua României> în grad de Cavaler domnului Cristian-George Ţopescu", se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Fostul fotbalist şi antrenor Emeric Ienei, în vârstă de 79 de ani, a activat ca jucător la echipele UTA Arad, Steaua Bucureşti şi Kayserispor. Ca antrenor, Ienei a activat la Steaua Bucureşti, Crişul Oradea, Chindia Târgovişte, Videoton, Panionios şi Universitatea Craiova şi a fost selecţioner al echipelor naţionale ale României şi Ungariei. Cea mai mare performanţă din cariera sa de tehnician este câştigarea Cupei Campionilor Europeni cu Steaua, în 1986. Cristian Ţopescu, 79 de ani, este unul dintre cei mai cunoscuţi comentatori sportivi din România. Ţopescu a activat şi în viaţa politică, fiind senator în perioada 2008-2012, din partea Partidului Naţional Liberal.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE