Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












TENIS

US OPEN 2015. Simona Halep vs Victoria Azarenka, în sferturile turneului de la Flushing Meadows

Postat la: 09.09.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Sursa foto: rfi.ro

Simona Halep (locul 2 WTA) o va întâlni miercuri pe bielorusa Victoria Azarenka (locul 20 WTA) în sferturile de finală a turneului de la US Open, ultimul de Grand Slem, al anului. Partida dintre româncă și belorusă va avea loc pe arena Arthur Ashe și va fi precedată de întâlnirea dintre sportiva cehă Petra Kvitova (locul 5 WTA) şi italianca Flavia Pennetta (locul 26 WTA).

Azarenka a ocupat prima poziție în clasamentul mondial și este dublă finalistă la turneul de la Flushing Meadows, în 2012 şi 2013.
Fosta numărul 1 mondial este antrenată acum de belgianul Wim Fissette, care a pregătit-o pe Halep în 2014. Azarenka a câştigat ambele partide disputate până cu jucătoarea română, în 2012, în optimile de finală ale turneului de la Doha, scor 6-3, 6-1, şi în aceeaşi fază la Linz, scor 6-1, 6-1.

Azarenka a recunoscut că Halep e mult mai puternică decât în 2012.

"A crescut mult faţă de ultima oară când am jucat împotriva ei. Cu siguranţă, se numără printre favorite. A fost în Top 3 mult timp, a câştigat meciuri importante. Cred că jocul său vorbeşte pentru ea. Este foarte solidă din spatele terenului, are aproape toate loviturile. Pentru o jucătoare care nu este foarte înaltă, are un serviciu destul de bun. Are foarte multe arme. Trebuie să mă concentrez asupra jocului meu, să fiu agresivă şi să încerc să controlez jocul", a declarat Azarenka înaintea meciului cu Halep, potrivit site-ului WTA.

Meciul dintre Simona Halep și Victoria Azarenka din sferturile de finală ale turneului de Grand Slem US Open va avea loc miercuri, nu mai devreme de ora 20.00, va fi televizat de Eurosport și va putea fi văzut live video pe ZIUAnews.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE