Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Dezvaluirile lui Dragnea despre Maior, Coldea, Oprea si Statul de drepti!

Postat la: 13.03.2018 - 22:19 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Liviu Dragnea a facut, la Antena 3, o serie de dezvaluiri despre cativa importanti oameni politici, in contextul unor evenimente petrecute in 2012, cu ocazia stabilirii componentei guvernului USL si in 2015, cand a fost ales presedintele PSD.

Dragnea, despre Ponta: „A făcut Guvernul într-o noapte cu George Maior şi cu alţii"

Liviu Dragnea a dezvăluit cum s-a făcut Guvernul USL în 2012. Acesta spune că Victor Ponta ar fi stabilit componenţa Executivului alături de fostul şef SRI, George Maior.

„În 2012, am vorbit cu mai mulţi parlamentari să voteze moţiunea pentru a pica Guvernul Ungureanu.(...) Se vorbea dacă domnul Băsescu îl va numi pe Ponta premier. Am convenit să ne vedem la ora 20.00 să discutăm despre cum va arată voul Guvern. M-a sunat Victor Ponta să ne vedem în seara asta , dar să nu discutăm despre Guvern că e obosit. Mi s-a părut foarte ciudat. Ne-am întâlnit după ce am fost la Cotroceni şi a luat mandatul de la preşedinte. A rămas să ne vedem duminică. Am plecat acasă destul de contrariat. (...) Sâmbătă jucam tenis şi m-a sunat Crin. Mi-a zis: «domnule, aseară nu s-a putut face Guvernul că era oboseală, dar dimineaţă Victor mi-a arătat lista Guvernului. A făcut-o cu tine?» Zic: «nu, n-a făcut-o cu mine, eu am plecat acasă ca şi tine». Mi-a zis Crin: «te-am sunat să-ţi zic pentru că nu mi se pare corect». Ne-am întâlnit duminică. Ponta mi-a dat de înţeles că a făcut în noaptea aia Guvernul cu George Maior şi cu alţii. I-am zis atunci că nu are rost să mai fac parte din proiectul ăsta şi o să stau în banca mea. Familia mea era la o cabană în Valea Prahovei și stabilisem să ne întoarcem luni(...). Pe drum l-a sunat pe George Maior şi mi l-a dat la telefon. Mi-a spus Maior: «Guvernul nu e o chestiune aşa simplă, trebuie să fie oameni verificaţi». I-am spus: «George, iartă-mă, nu sunt de acord cu tine. Nu înțeleg de ce noi mergem şi vorbim cu oamenii, ca de fapt să vedem că noi suntem tranformaţi în păpuşi». I-am spus şi lui Crin. A fost o impunere a lui Ioan Rus la Interne. A fost o foarte mare nervozitate în rândul liderilor din teritoriu, care s-au strâns la partid să mă susţină. Se stabilise ca eu să fiu ministru de Interne şi ei voiau ca eu să fiu ministru de Interne. (...)Maior mi-a zis să nu fiu în Guvern, să mă ocup de partid. Eu i-am zis lui Ponta: «de când e SRI consultantul PSD?» Acestea sunt întâmplările pe care vreau să le zic la Comisia SRI", a spus Dragnea.

Liviu Dragnea, despre dezvăluirile lui Gabriel Oprea: „Habar n-am dacă la celălalt capăt al firului era domnul Coldea. Asta spune domnul Oprea"

Liderul PSD, Liviu Dragnea, i-a dat replica fostului vicepremier Gabriel Oprea, după ce acesta a susținut că l-a ajutat să devină președinte al PSD. Dragnea a declarat, la Antena 3, că Oprea îi spusese înainte de alegerile din partid că "statul de drept" a hotărât ca PSD Valeriu Zgonea să devină președinte interimar al PSD, iar Dragnea să fie președinte executiv. Actualul lider al PSD mai spune că această înțelegere îi fusese comunicată lui Gabriel Oprea de către prim-adjunctul SRI, Florian Coldea.

„Domnul Oprea a spus că m-a ajutat pe mine să devin președintele interimar al partidului în 2015. Îmi pare rău că s-a dus pe subiectul ăsta. Trebuie să spun ce s-a întâmplat atunci. (...) Era luni, foarte cald. Peste două zile urma comitetul CEX în care membrii trebuiau să aleagă președintele interimar. Domnul Oprea mi-a spus că a înțeles de la statul de drept că Zgonea trebuie să fie numărul unu și eu numărul doi în partid. Mi-a zis: ‘Eu cu tine o să conducem și Zgonea o să fie așa'. I-am spus: 'Nu știu ce ai înțeles tu, dar eu miercuri voi candida și cred că voi fi ales președintele interimar al PSD'. A pus mâna pe telefon și a transmis. Mi-a zis că a vorbit cu domnul Coldea. M-am ridicat și am plecat. Seara eram cu câțiva prieteni, am fost sunat insistent ca să mă întâlnesc cu dumnealui la un restaurant. În separeu era domnul Oprea și cu domnul Zgonea. Ulterior a venit și Marian Oprișan. Mi-a zis că a vorbit la statul de drept și se acceptă ca tu să fii președinte interimar și Zgonea numărului doi. I-am zis: 'Nu știu ce ai vorbit și cu cine, nu mai vreau să discutăm subiectul ăsta. Partidul va hotărî miercuri'. Asta a fost discuția despre această speță ridicată de domnul Oprea în spațiul public", a spus marți seară Liviu Dragnea.

„Habar n-am dacă la celălalt capăt al firului era domnul Coldea. Asta spune domnul Oprea", a mai spus Dragnea.

Gabriel Oprea a făcut recent dezvăluiri despre relaţia sa cu Liviu Dragnea. Fostul ministru de interne susține că Dragnea a apelat în mai multe rânduri la ajutorul său, iar acest lucru i-a fost decisiv pentru viitorul politic şi chiar personal. Oprea a oferit două exemple: în 2004, Liviu Dragnea l-ar fi rugat să îl ajute să devină şeful preşedinţilor de Consilii Județene din PSD, iar 2015 Dragnea ar fi apelat din nou la sprijinul său pentru a fi ales şeful PSD

Liviu Dragnea: George Maior și Florian Coldea au stabilit numirile de procurori-șefi. Ponta mi-a dat o listă cu Nițu, Bica și Kovesi

Liviu Dragnea a acuzat că SRI a fost implicat în numirea procurorilor șefi, Victor Ponta prezetandu-se la un moment cu o hârtie motolita pe care erau trecute numele lui Tiberiu Nițu, Alina Bica și Laura Codruța Kovesi.

"La un moment dat Victor Ponta mi-a arătat o hârtie motolita, astfel încât să vadă ceilalți. Scria Nițu, Bica, Kovesi. Am întrebat ce e cu asta.  Mi-a spus să vorbesc cu doamna Pivniceru. M-a tras deoparte. Și mi-a zis că asta s-a negociat. Bica la DIICOT, Kovesi la DNA. Mi s-a spus că s-a negociat cu Maior pentru aceste numiri. Am sunat-o pe doamna Pivniceru, mi-a zis că ea nu poate face astfel de propuneri și că își dă demisia. Ceea ce, ulterior, a și făcut. Lista era făcută de Maior și Coldea. Numele au fost date de Maior.  Au mai fost și alte acțiuni în legătură cu acest subiect, dar cred că e suficient", a mai declarat Liviu Dragnea.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE