Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Pelerinaj sindical, administrativ și ministerial în numele Poștei Române

Postat la: 31.10.2017 - 19:02 | Scris de: ZIUA NEWS

0

La ora actuala, Posta Romana este un butoi cu pulbere ca urmare a numirii ilegale in fruntea companiei, girate de catre ministrul Comunicatiilor- Lucian Sova, a controversatei Elena Petrascu.

Calcand in picioare tot ce inseamna legislatie in vigoare, in special OUG 109/2011- privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice şi a Legea nr. 111/2016 pentru aprobarea acestei ordonanţe, Lucan Sova a tinut mortis ca Elena Petrascu sa fie director general interimar al Postei Romane. Insa, vazand ca situatia le fuge de sub control, tandemul Sova-Petrascu a recurs la metoda inedita de aplanare a scandalului. Astfel, cei doi l-au cooptat in echipa de sustinatori pe eternul lider sindical al postasilor, in varsta de 72 de ani, controversatul Matei Bratianu. Sova si Petrascu i-au promis acestui Jimmy Hoffa al postasilor, recte Matei Bratianu, ca noul contract colectiv de munca care expira in aprilie 2018 va fi reinnoit in aceleasi conditii ca pana acum si cam pe aceeasi perioada.

Printr-un blat dintre sindicatul lui Bratianu si conducerea Postei Romane din 2008, adica directorul Mihai Toader aflat acum la beciul domnesc, contractul colectiv la aceasta companie a fost incheiat pe o perioada, atentie, de zece ani. Printre clauzele stipulate in acest contract se numara ca nu se face nicio angajare la Posta Romana fara acordul sindicatului lui Bratianu si nici organigrama nu se modifica fara acordul sindicatului. Incredibil, dar adevarat! Acum, Bratianu vrea sa-si prelungeasca aceste privilegii sindicale si deja a inceput un pelerinaj pe la oficiile judetene de ale Postei Romane din tara. In acest pelerinaj, Bratianu este insotit de tandemul Sova-Petrascu si toti cei trei vor sa-i convinga pe postasi ca Elena Petrascu este cea mai indicata sa conduca compania, iar Bratianu da asigurari ca postasii isi mentin locurile de munca si privilegiile sindicale daca aceasta va fi impusa in fruntea Postei Romane. Pana acum, tripleta Sova-Petrascu-Bratianu a fost in pelerinaj la Targoviste, Cluj, Bacau, Galati si urmeaza in perioada urmatoare sa descalece si in alte destinatii din tara.

Ion Teleanu

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE