Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Un bărbat i-a tăiat stomacul fratelui și s-a făcut nevăzut. „Nu mai e om", după ce și-a găsit fiica spânzurată

Postat la: 11.07.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Fără milă, un bărbat din Iași i-a tăiat stomacul fratelui mai mic pe care l-a abandonat în agonie. Cu ultimele puteri, omul și-a sunat mama și a fost transportat în stare gravă la spital. Cel care a fost la un pas de a-și ucide fratele a fost reținut de polițiști. În urmă cu un an, individul și-a găsit fiica spânzurată la marginea unei păduri și de atunci „ a innebunit... nu mai e om".

Scenele de-o cruzime ieșită din comun au avut loc în comuna Balș, județul Iași, scrie bzi.ro. Luni noaptea, Adrian Roman, un bărbat de 36 de ani, și-a eviscerat fratele mai mic și s-a făcut nevăzut. Grav rănit, Vasile a reușit să-și sune mama „El m-a sunat și mi-a spus că l-a tăiat fratele lui. Am venit repede acasă și l-am găsit pe pat cu mațele pe afară. Deja iși pierdea cunostința, l-am stropit cu apă pe față, i-am făcut aer... Am sunat la salvare și au venit și l-au luat. Nu știu de la ce s-au certat, nu știu nimic. Oricum, de când fata lui, adică nepoata mea, a fost gasită spanzurată, a înnebunit... nu mai e om", a mărturisit Zenovia Tapoi, mama bărbatului care și-a înjunghiat fratele.

Bărbatul, în vârstă de 33 de ani, a fost transportat în stare gravă la spital. A fost supus unei intervenții chirurgicale, iar medicii spun că starea lui de sănătate este bună. Între timp, fratele său a fost prins de polițiști și este anchetat pentru tentativă de omor. În mai 2017, Adrian Roman și-a găsit fiica spânzurată la marginea unei păduri. Din spusele rudelor, bărbatul și-ar fi schimbat radical comportamentul după moartea violentă a fetei de 14 ani. „Am vrut să-l duc la spital, dar nu a vrut. A fost de vreo două ori la psiholog, dar atât...", a menționat Zenovia Tapoi. Georgiana, fiica lui Adrian Roman, a fost găsită spânzurată la marginea unei păduri dintre Târgu Frumos și Buznea. Un trecător a făcut descoperirea macabră și a sunat la 112. Echipajul medical care a intervenit la fața locului nu a mai putut face nimic pentru a o salva pe fată. În stare de șoc, bunicii Georgianei cred că nepoata lor a fost ucisă.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE